Home Anunturi Matrimoniale Arad City Video Utile Radio Live Forum Games & Fun
Google Search
prima pagina :: home :: inapoi Trimite unui prieten

Accident cu doua femei intr-un Opel la iesirea din Horia

In seara zilei de duminica, 18 iunie, in jurul orei 22,00, doua femei care circulau cu un Opel de Drumul Judetean 709 in directia Siria, la aproximativ trei km de la iesirea din localitatea Horia, din "motive neelucidate" au derapat de pe carosabil si s-au rasturnat cu autoturismul pe campul din dreapta soselei, pe directia lor de mers.

Atat conducatoarea auto (30 de ani), cat si pasagera de pe scaunul din dreapta (aproximativ de 20 de ani) au suferit mai multe leziuni, fiind transportate de catre SMURD si Ambulanta la Spitalul Judetean Arad.

Am pus MOTIVE NEELUCIDATE intre ghilimele, deoarece proasta semnalizare a drumului (nu exista nici o borna reflectorizanta de marginea soselei si nici macar firava linie alba ce separa sensurile de mers nu se distinge), plus gropile si denivelarile asfaltului, sunt tot atatea cauze pentru ca si in continuare pe acest drum judetean sa se intample ceea ce s-a intamplat asta-seara.

Sau cu urmari si mai tragice, Doamne fereste!

De aceea, facand o gluma la fel de neagra precum este bezna prin care suntem obligati a circula pe DJ 709, le-as sugera judecatorilor de care depinde acum soarta lui Nicolae Iotcu - la fel cum a depins de el (Dansul?) starea acestui drum atatia ani - sa-l condamne la a parcurge in fiecare noapte ruta Arad - Ineu (Moara cu Noroc, lacas care se-nalta in raport invers proportional cu adancirea gropilor de pe DJ 709) si retur. Si, bineinteles, Sfantul Ilie, responsabilul cu iluminatul Cerului, si pe care Iotcu probabil ca il cunoaste de pe vremea cand aducea cu avionul la Arad lumina de Pasti, sa stinga in acele nopti reflectorul Lunii si lanternele stelelor. Iar dupa ce isi va fi ispasit pedeapsa, N. I. sa povesteasca totul ... intr-o conferinta de presa!

Si, cine stie, poate atunci se vor (i)lumina si altii ?!

Vasile Zarandan

Autor: Vasile Zărăndan, 19/06/2017

 
Evenimente, Firme din Arad, Anunturi, Matrimoniale Arad, Divertisment, Cazare Arad, Radio, Forum