Home Anunturi Matrimoniale Arad City Video Utile Radio Live Forum Games & Fun
Google Search
prima pagina :: home :: inapoi Trimite unui prieten

Protocol de cercetare stiintifica in domeniul medical, semnat de Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad si Asociatia Medicilor si Farmacistilor Palestinieni din Romania

„Este un accord bilateral in domeniul medical, prin care dorim sa promovam Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad in Palestina” - dr. Saba Nahedd, presedintele AMFPR

Conducerea Universitatii de Vest „Vasile Goldis” din Arad, reprezentata de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Anca Hermenean, conf. univ. dr. Andrei Anghelina - prorectori, cadre didactice, a primit, zilele trecute, intr-un cadru de deosebit, care a avut loc la Casa Universitarilor, vizita unei importante delegatii a Asociatiei Medicilor si Farmacistilor Palestinieni din Romania, condusa de dr. Saba Nahedd, presedintele AMFPR si dr. Shalalfeh Mohammad - vicepresedinte.

Din delegatia AMFPR au facut parte medici palestinieni, precum, Dr. Ahed Al Kateb, Dr. Hamad Fady, Dr Nabil Mubarak, Dr. Omer Hadi, Dr. El Astal  Mohamed, Dr. Bani Al Marjeh Souzan, Dr. Rimawi Munir, Dr. Chehab Zaki, Dr. El-Kharoubi Adnan, Dr. El – Susi Suzane, din mai multe orase din Romania, dintre care amintim Bucuresti, Satu Mare, Cuj Napoca, Targu Mures, Timisoara si Iasi.

La intrunire au participat si dr. Mircea Ududec, presedintele Colegiului Medicilor Arad si conf. univ. dr. Simona Ardelean, presedintele Colegiului Farmacistilor Arad, care au subliniat buna colaborare dintre cele doua institutii cu UVVG.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universitatii de Vest „Vasile Goldis” a transmis mesajul presedintelui Universitatii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean si a subliniat curricula academica din cadrul facultatilor de medicina ale Universitatii, iar prof. univ. dr. Anca Hermenean a prezentat Scoala Doctorala si proiectele de cercetare stiintifica.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a declarat: „A fost o vizita deosebit de importanta pentru Universitatea noastra, care a inceput anul trecut, in urma demersurilor realizate de Conducerea Universitatii. Protocolul incheiat cu Asociatia Medicilor si Farmacistilor Palestinieni din Romania prevede colaborari in domeniul universitar si al cercetarii stiintifice cu Universitati din Palestina, promovarea schimburilor academice reciproce, de personal didactic si studenti, publicarea de lucrari stiintifice si volume rezultate din proiectele de cooperare”.

„Este un accord bilateral in domeniul medical, prin care dorim sa promovam Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad in Palestina. Am initiat o prima colaborare cu o universitate din Palestina, iar in luna aprilie vom organiza la Iasi congresul Asociatiei Medicilor si Farmacistilor Palestinieni din Romania, unde Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad este un partener important”, a precizat dr. Saba Nahedd, presedintele AMFPR.  

Delegatia Asociatiei Medicilor si Farmacistilor Palestinieni din Romania a vizitat Colectia de Arta Doina si Barutu T. Arghezi, Campusul Universitar „Vasile Goldis”, Institutul de Stiinte ale Vietii, Spitalul Clinic Judetean Arad (sectiile Hematologie, Urologie, Ginecologie), precum si Centrul de screening mamar.

Daniel Albu

Autor: Arq.ro, 08/02/2018

 
Evenimente, Firme din Arad, Anunturi, Matrimoniale Arad, Divertisment, Cazare Arad, Radio, Forum