Clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” este situată în centrul oraşului, perpendicular pe axul Bulevardului Revoluţiei. În incinta edificiului au loc, pe lângă stagiunile trupei de teatru, numeroase evenimente cultural-artistice.
Impunătoarea clădire a fost ridicată în secolul al XIX -lea, după înţelegerea Austro-Ungară în cadrul căreia s-a pus problema construirii unui nou teatru în Arad, cu o capacitate mai mare. Astfel, la începutul anului 1870, conducerea oraşului a decis contractarea sumei de 700.000 de florini de la o bancă vieneză, pentru construcţia noilor clădiri: cea a teatrului şi cea a primăriei.
Proiectul clădirii teatrului a fost elaborat de arhitectul Skalniczky din Pesta, iar arhitectura interioară îi aparţine lui Gyorgy Bako. În realizarea efectivă a construcţiei s-au implicat mai mulți antreprenori arădeni. Ridicarea clădirii a început în anul 1872 şi s-a încheiat în 1874, an în care au avut loc şi primele reprezentaţii în teatrul proaspăt inaugurat. Sala avea trei etaje, structurate într-o galerie şi 92 de loji. La parter erau dispuse 276 scaune, la care se adăugau 150 locuri pentru stat în picioare, la etajele I şi II se găseau doar loji, iar la etajul III se întindea un balcon cu 72 locuri şi o galerie cu 170 locuri. În total, sala avea o capacitate de 1.250 locuri. La decorarea sălii au lucrat artişti şi meseriaşi din Viena, Budapesta şi Arad.
Iluminarea sălii se făcea cu un candelabru cu 36 de braţe, similar cu cel al Operei din Viena, iar parterul era iluminat cu gaz. În 18 februarie 1883, datorită unei defecţiuni la sistemul de iluminat, clădirea teatrului a ars aproape în întregime. După acest incendiu, Consiliul Orășenesc a hotărât reconstrucţia teatrului pe vechiul amplasament, utilizând diverse părți din clădire care au supraviețuit incendiului. Începând cu anul 1874 şi până la Primul Război Mondial, în clădirea teatrului au avut loc reprezentaţii teatrale susţinute de asociaţii teatrale locale, dar şi de unele trupe de renume ale vremii.
Pe parcursul anilor, interiorul edificiului a suferit numeroase modificări. În 1948, autorităţile au decis constituirea instituţiei profesioniste de spectacol, numită Teatrul Român de Stat Arad. Clădirea a funcționat sub acest nume până în anul 2006, când Consiliul Local al Municipiului Arad a hotărât redenumirea teatrului.
În anul 1957, un alt incendiu devastator a distrus o mare parte din clădirea teatrului, tocmai când se finalizaseră ample lucrări de reparații. Autorităţile locale au alocat imediat fondurile băneşti necesare refacerii complete a edificiului. Rezultatele lucrărilor efectuate atunci pot fi văzute și astăzi, atât în exteriorul, cât și în interiorul clădirii.
Edificiul în stil neoclasic îşi are intrarea principală perpendicular pe axul bulevardului, marcată de coloane ce susţin un fronton. Faţada în stil neoclasic a fost proiectată de către arhitectul arădean Miloş Cristea, între cele 5 coloane urmând să fie amplasate şi trei muze, iar frontonul a fost decorat cu un basorelief.
În perioada de după Revoluţia de la 1848, teatrul a fost închiriat de moşierul din Macea, Petar Cernovici, în schimbul unei chirii plătite oraşului. Ca răzbunare faţă de represaliile austriece, acesta nu permitea reprezentaţii ale trupelor de teatru nemţeşti, ci doar pe cele ale trupelor maghiare.
La cumpăna anilor 1860 – 1870, pe scena teatrului arădean a jucat compania lui Matei Millo şi a lui M. Pascaly. Sufleurul trupei, în 1868, a fost Mihai Eminescu.
A „Ioan Slavici” Klasszikus Színház épülete a Revoluţiei (Forradalom) sgt. tengelyének kapujában található, ebben a társulat évadjai mellett számtalan kulturális-művészeti rendezvényt szerveznek.
A városvezetésben először az 1867-es kiegyezést követően merült fel új városháza és színház építésének igénye. Atzél Péter polgármester vezetésével a városi tanács megszavazta bankkölcsönök felvételét; a két épület összköltségeit 700 ezer forintra becsülték. A két épület közül először a színház tervének megvalósításához kezdtek hozzá 1871-ben, Czigler Antal aradi építész ervei alapján.
Az építkezésben, abelső tér kialakításában aradi, budapesti és bécsi szakemberek, művészek is közreműködtek. Az építkezés 1872-ben vette kezdetét és 1874-re készültek el és ebben az évben már megszülettek az első előadások. A nagyterem három emeletes volt, 92 páholyt alakítottak ki. A földszinten 276 ülő- és 150 állóhely volt, az első és második emeletre kizárólag páholyokat építettek, míg a harmadik emeletre egy 72 férőhelyes erkélyt és 170 helyes galériát. A színház összesen 1250 nézőt tudott befogadni.
A terem világítását egy 36 karos, a Bécsi Operában felszerelt lámpa mintájára készült, gázvilágítású kandeláber biztosította, ám pont ez okozta a tragédiát, és az épület 1883. február 18-án leégett. Újjáépítésével Halmay Andor aradi műépítészt bízták meg, aki felhasználta az épen maradt részeket. 1874-től kezdődően az I. Világháború kitöréséig számtalan színházi előadásra került sor helybeli vagy neves vendégtársulatok részvételével.
Később több átalakítást hajtottak végre az épületen. 1948-ban az Aradi Állami Román Színház nevet kapja, majd később átkeresztelik Aradi Állami Színház névre, amelyet 2006-ig viselt. Az épület 1957-ben ismét leégett, pont amikor végeztek a nagy átalakításokkal, javításokkal. A helyhatóságok azonnal nagyobb pénzösszeget utaltak az épület teljes felújítására, ekkor vette fel mai formáját.
A színház klasszicista stílusban épült, az árkádos bejárat fölé korinthoszi fős oszlopokat helyeztek. A neoklasszikus homlokzatot Miloş Cristea aradi építész tervezte, az öt oszlop közé eredetileg három múzsát akartak elhelyezni. Az oszlopok tartotta háromszögű timpanonban dombormű látható.
