Casa Gotică, situată pe strada Bălcescu nr.6, poartă însemnele arhitecturale ale unui stil rar întâlnit pe raza Municipiului Arad: neogoticul. De-a lungul timpului, clădirea a aparținut unui număr de aproximativ 14 proprietari, care au ales să o utilizeze fie ca locuință familială, fie ca ambulatoriu medical pentru evrei.
Casa Gotică este o clădire structurată cu subsol, parter și un etaj superior. Este o construcție din cărămidă purtând un planșeu din lemn în stil neogotic. Deși arhitectul nu este cunoscut, potrivit istoriografiei locale, parterul clădirii există din sec. al XVIII-lea, deasupra căruia a fost înălțat atât un etaj cu ornamente specifice stilului gotic, cât și o poartă ogivală. Clădirea a fost restaurată în jurul anilor 1980, iar în anul 2000, fațada principală a fost renovată integral.
Potrivit evidenței scriptice a acestui imobil, toți proprietarii din perioada 1887-1962 erau evrei. Așadar, în decursul celui de-al doilea Război Mondial, Clădirea Gotică a găzduit activitatea unui ambulatoriu medical destinat evreilor cu o situație financiară precară. În acest mic spital improvizat, activau în regim de voluntariat cadre medicale cu diverse specializări. Din câte se pare, unul din obiectivele centrale ale organizației locale evreiești „Hevra Kadisha” a fost să asigure accesul întregii lor comunități la servicii medicale de calitate.
Povestea acestei clădiri vorbește despre doi frați deosebit de avuți, care și-au construit fiecare câte o casă în stil neogotic. Primul a construit-o pe aceasta, celălalt, brutar fiind, și-a construit casa pe strada Cozia (a doua a fost demolată).
Arhitectura gotică reprezintă un stil arhitectural caracteristic catedralelor și altor biserici din Europa perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Cele mai importante opere arhitecturale gotice datează din perioada 1140 – 1500, fiind construite în spații geografice foarte diverse – începând cu Franța, Germania, Italia, Olanda, Anglia și țările nordice. A fost precedată de arhitectura romanică și succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea începută în Florența secolului al XV-lea.
Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, completate de arcul de susținere al ogivei, așa-numitul arc butant. Pe de altă parte, arhitectura neogotică pe care o găsim redată la această clădire își are originile la mijlocul secolului al XVIII-lea, în Anglia. Stilul neogotic și-a atins apogeul în secolul al XIX-lea. Acest curent artistic preconiza revalorificarea arhitecturii gotice medievale.
Pe strada ce actualmente poartă numele lui Nicolae Bălcescu, în decursul secolului XVIII până la finele secolului al XIX-lea era situată clădirea Episcopiei Aradului, Hălmagiului și Ienopolei. În această perioadă, artera stradală pe care se află astăzi Casa Gotică purta numele de „strada Episcopiei”. Potrivit arhivelor vremii, intravilanul pe care este ridicată Casa Gotică a aparținut în trecut Episcopiei Ortodoxe, fiind vândută în momentul în care Episcopia și-a mutat activitatea în sediul actual.
Din a doua jumătate a sec. al XIX-lea (cca.1871), strada își schimbă titulatura în „József Eötvös”, în 1918 devine „strada Bucur”, iar din 1933, „I.G. Duca”. De menționat este că titulatura din 1871, József Eötvös, amintește de un renumit politician maghiar și fost ministru al cultelor și educației, care în 1869 a pus piatra de temelie a actualului edificiu al Colegiului Național „Moise Nicoară” din Arad – fostul Gimnaziu Regal Superior.
La începutul sec. al XVIII-lea, actuala stradă Bălcescu era integrată într-un cartier nou conturat în Arad, Tikowetz, care cuprindea actualele artere ale străzilor Gheorghe Lazăr, Unirii, Av. Georgescu și altele, situate pe malul drept al râului Mureș, înspre Cetatea Aradului. Întâia titulatură a străzii Bălcescu a fost „Bischoff-gasse”. La început, pe această arteră rutieră locuiau negustori, comercianți și meșteșugari macedo-români. Fiind o stradă exclusivistă, locuită de oameni înstăriți, autoritățile locale le-au impus acestora taxe mai ridicate.
Până în 1855, pe terenul de sport al Colegiului Național Moise Nicoară exista o biserică purtând hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”. Primul episcop sârb al orașului Arad, Isaia Diacovici, o ridică la rangul de Catedrală în anul 1705-1706.
