Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Credincioșii Parohiei Șagu își sărbătoresc ocrotitoarea


În ajunul zilei de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, duminică, 13 octombrie 2019, în Parohia Ortodoxă Șagu, Protopopiatul Arad, a avut loc întrunirea preoților aparținători Cercului pastoral-misionar nr. 5 Vinga.

Credincioșii Parohiei Șagu își sărbătoresc ocrotitoarea
Comentează 0

Biserica din localitate, pe lângă hramul „Intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim”, o are ca ocrotitoare și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În deschiderea întâlnirii, soborul de preoți, în frunte cu PC părinte Iustin Popovici, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Aradui, a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, după care PC părinte Marius Ardelean, parohul bisericii, a susținut referatul cu titlul „Repere din viața și activitatea patriarhului Iustin Moisescu”, în cadrul căruia a subliniat câteva idei cu privire la personalitatea remarcabilă a patriarhului pe care îl comemorăm în acest an și a modului în care acesta a susținut activitatea Bisericii Ortodoxe Române în a doua jumătate a secolului XX.

După susținerea referatului, părintele consilier le-a vorbit celor prezenți despre Sfânta Cuvioasă Parascheva și despre modelul pe care aceasta îl reprezintă pentru fiecare dintre noi, făcând, în cele din urmă, și câteva referiri cu privire la credința și atașamentul săteanului român față de valorile perene ale neamului nostru, cu precădere, cea a credinței ortodoxe. I-a îndemnat, de asemenea, pe cei prezenți la păstrarea, cultivarea și transmiterea acestor valori și generațiilor următoare. Totodată, părintele consilier a amintit şi faptul că între cele 23 de biserici din Eparhia Aradului, care o au ca şi ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, se numără şi biserica de la Şagu care o sărbătoreşte cu mare evlavie de un sfert de secol, mai precis din 14 octombrie 1994, când PF Părinte Patriarh Teoctist dimpreună cu IPS Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului au târnosit acest sfânt lăcaş de cult.

La final, părintele paroh Marius Ardelean le-a mulțumit preoților pentru prezență, precum și credincioșilor pentru dragostea și implicarea arătate față de activitatea religioasă din localitate.

Pr. Vlad – Sergiu Sandu

Parohia Firiteaz

Galerie foto (9)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite