Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dacă Volkswagen decide să vină în România, înseamnă că vine la Arad


Fostul primar Gheorghe Falcă, actual europarlamentar, a reușit să ia fața Guvernului PSD în ceea ce privește propunerile pentru găzduirea fabricii Volkswagen, una dintre cele mai mari companii din industria auto, propunând Aradul. Din informațiile noastre, Volkswagen ar putea să deschidă o fabrică pe raza municipiului, ceea ce presupune atât noi locuri de muncă, impozite și taxe plătite la bugetul local, cât și o creștere a prestigiului municipiului.

Dacă Volkswagen decide să vină în România, înseamnă că vine la Arad
Comentează 9

Arad, unul dintre cele mai mari orașe din Vestul României, s-a calificat într-o primă etapă pentru a găzdui noua fabrică pe care grupul german Volkswagen intenționează să o construiască în Europa de Est, scrie romania-insider.com. Potrivit sursei citate, europarlamentarul Gheorghe Falcă, care a fost primar al Aradului până în vara aceasta, a confirmat intenția grupului german, care amână decizia finală de a-și construi fabrica în Turcia.

Municipalitatea arădeană a pus la dispoziție 1.100 de hectare pentru proiect, din care 400 pentru uzina în sine și restul pentru producătorii auto de componente, a explicat Falcă, potrivit G4Media.ro. „Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, Guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Falcă pentru G4Media.ro.

Negocierea României cu Volkswagen a revenit în actualitate după ce grupul german a anunțat că amână decizia de a construi fabrica în Turcia din cauza problemelor de securitate apărute după atacurile militare ale regimului de la Ankara asupra kurzilor din Siria. Compania germană Volkswagen a anunțat marți că amână decizia finală de a construi o nouă uzină în Turcia din cauza situației de securitate și a sancțiunilor internaționale anunțate deja pentru regimul de la Ankara, potrivit unui purtător de cuvânt al concernului, citat de Automotive News, scriu jurnaliștii de la G4Media.ro

Conform romania-insider.com, Aradul este bine poziționat pentru a găzdui o fabrică de automobile, iar industria auto este dezvoltată în regiune, orașul fiind conectat pe autostradă la granița cu Ungaria.

 

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite