Național Social Religie Ultima oră
Biserica pune la dispoziția autorităților spațiile de cazare din mănăstiri. 40 de români din diaspora, deja în carantină la Neamț
Biserica pune la dispoziția autorităților spațiile de cazare din mănăstiri. 40 de români din diaspora, deja în carantină la Neamț
15/03/2020 ⋅ 0 comentarii

Deși, poate, pentru mulți știrea asta ar putea părea una senzațională, pentru cei care cunosc, sau și-au dorit să cunoască, implicarea de peste veacuri a Bisericii în ajutorarea oamenilor, vestea că acum oferă spațiile de cazare din mănăstiri pentru cei aflați în carantină este una cât se poate de firească. 

Așadar, în contextul pandemiei de coronavirus și a efortului comun de a opri răspândirea virului COVOD-19, Biserica Ortodoxă Română pune la dispoziția autorităților spațiile de cazare din mănăstiri pentru adăpostul persoanelor aflate în carantină, informează Basilica. 

Mănăstirea Neamț a fost printre primele care a ieșit în întâmpinarea celor veniți din diaspora. Aproximativ 40 de persoane se află în prezent în carantină la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie” al așezământului.

Marea majoritate sunt din Italia, a precizat părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

„Au fost aduși direct de la Vama Nădlac sau de la Oradea și sunt cazați câte unul sau doi la Centrul Sfântul Paisie. Avem aproape 40 de persoane. Au fost mai mulți, dar i-au redirecționat în alte părți”, a declarant, conform aceleiași surse, Arhim. Benedict Sauciuc pentru Radio Trinitas.

Centrul Mănăstirii Neamț are în dotare 52 de camera, iar persoanele cazate primesc acolo hrană și asistență medicală.

Deloc un gest singular, pentru că Biserica este implicată în lupta cu noul virus pe mai multe planuri. Atât prin spații de cazare, alimente, voluntari care vin în sprijinul autorităților, cât și prin rugăciune.

În prezent, sub patronajul Bisericii funcţionează 40 de unităţi medicale şi farmaceutice. Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială. 

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.