Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ce au pățit doi bărbați care au ieșit, noaptea trecută, la pescuit în Micălaca

Doi arădeni care au ieșit, noaptea trecută, „la un pește” în Micălaca, au avut parte de o surpriză extrem de plăcută, care credem că le-a tăiat cheful de pescuit ilegal pentru multă vreme de aici înainte.

Ce au pățit doi bărbați care au ieșit, noaptea trecută, la pescuit în Micălaca
Comentează 1

„Luni seara, în jurul orei 23.00, un echipaj de jandarmerie a depistat în flagrant doi bărbați cu vârste de 43 respectiv 36 de ani din Arad, care pescuiau ilegal prin metoda greblare, folosind bețe de pescuit echipate cu triple și plumbi de dimensiuni mari. Cei doi bărbați pescuiau dintr-o barcă, pe râul Mureș, în dreptul cartierului Micălaca din municipiul Arad. Echipajul de jandarmerie i-a așteptat pe cei doi să revină la mal, iar în momentul acostării, au fost interceptați și legitimați. Bărbații și-au recunoscut fapta spunând că au dorit să iasă la un pește”, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.   

Jandarmii arădeni au ținut să precizeze că, având în vedere că activitatea celor doi bărbați constituie infracțiune, conform prevederilor OUG nr. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura, au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală. „Uneltele de pescuit și barca folosită în activitatea infracțională, au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare, au fost înaintate organelor de urmărire penală in vederea continuării cercetărilor. Precizăm faptul că, de la inceputul anului și până in prezent, în urma acțiunilor de prevenire și combatere a braconajului piscicol, au fost constatate 4 infracțiuni cu 7 autori și au fost sancționate 44 persoane, cu amenzi în valoare totală de 17.900 lei”, mai susțin jandarmii arădeni.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite