Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Magazinele E.ON își reiau treptat activitatea în condiții stricte de acces, pentru protejarea clienților și a angajaților

Ca alternativă la magazine, clienții se pot informa și pot efectua operațiuni prin intermediul Call Center-ului, disponibil la 0800 800 900 sau 0800 800 366, prin Live Chat și pe eon.ro;
 

Transmiterea indexului, contractarea unui abonament de energie sau alte servicii, inclusiv plata facturii se pot face și din contul personal E.ON Myline;

Magazinele E.ON își reiau treptat activitatea în condiții stricte de acces, pentru protejarea clienților și a angajaților
Comentează 0

E.ON Energie România a decis ca după ridicarea stării de urgență din România și instituirea stării de alertă, urmare a epidemiei generate de noul coronavirus, să redeschidă treptat magazinele E.ON însă, în cea mai mare parte, activitatea de relații clienți va continua să se desfășoare online și telefonic, prin intermediul agenților companiei de la Call Center, prin Live Chat, pe eon.ro și pe platforma E.ON Myline.

Fiecare dintre noi trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să respecte distanțarea socială pentru a evita răspândirea coronavirusului. De aceea, recomandarea noastră este ca vizita la magazinele E.ON să fie ultima opțiune, fiind preferabil ca în această perioadă clienții să folosească canalele alternative de comunicare“, spune Claudia Griech, director general adjunct al E.ON Energie România.

Magazinele E.ON au fost atent pregătite astfel încât să fie asigurată protecția clienților și a angajaților. Astfel, la intrare se află dezinfectanți iar agenții care deservesc clienții poartă măști de protecție și mănuși. De asemenea, toate suprafețele și obiectele din interior sunt dezinfectate la intervale de timp regulate.

Îi rugăm pe clienții noștri ca în cazul în care sunt nevoiți să ajungă la magazinele E.ON să poarte mască de protecție, aceasta fiind obligatorie în conformitate cu regulile sanitare instituite de către autorități.

În magazinele E.ON nu poate intra decât un număr limitat de clienți, care este egal cu numărul agenților din fiecare centru. Informații despre programul magazinelor se pot găsi pe www.eon.ro.

Recomandăm clienților noștri să utilizeze în continuare canalele de comunicare alternative la care ne pot contacta oricând:

  • apelând Call Center-ul la numerele de telefon: 0800 800 900 sau 0800 800 366 unde asistentul virtual Ioana oferă, simplu și rapid, informaţii utile legate de facturile de gaz și electricitate, 24/7. Totodată, consultanții E.ON pot prelua apeluri și oferi informații și soluții de luni până vineri între orele 08.00-20.00;
  • prin e-mail la serviciiclienti@eon-romania.ro sau direct din contul E.ON Myline pe eon.ro/myline pentru a efectua direct operațiuni legate de contul personal. Clienții care nu au un cont Myline îl pot activa pe eon.ro/myline;
  • prin SMS la 0745 612 345 pentru autocitire index contor, info sold și confirmare plată;
  • prin Live Chat direct din contul E.ON Myline sau din pagina de Facebook E.ON România.

Mai multe detalii despre serviciile online puse la dispoziție de companie pot fi găsite accesând eon.ro/servicii-online.

Le mulțumim clienților pentru înțelegere și responsabiltatea de care dau dovadă în această perioadă specială.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite