”Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri….”. 

Care să fi fost gândul acestei dimineți dacă nu chiar acesta, de pomenire cu dor a celor dragi ai noștri? Gând al acestei zile și cu siguranță și al celei de ieri, când ”măicuțelele” au început a se griji de toate cele necesare acestei împreună-rugăciuni: colivă, păsat, orez cu lapte, ulcele împodobite cu cireșe, colaci… toate numai bune de așezat pe Altarul Dorului, ca jertfă a dragostei față de cei ”care au adormit în credinţă: părinţi, strămoşi, bunici şi străbuni, fraţi şi prieteni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domni, pe cei de laolaltă şi sihaştri…”, rugându-L pe Dumnezeu să îi odihnească ”unde sunt mulţimile tuturor drepţilor şi unde este sălaşul sfinţilor Tăi”.

”Haideți, măicuțelelor, ridicați colivile să facem veșnica!”… iar ”măicuțele” erau toți cei ce acolo, în biserica din satul meu, dând ascultare Părintelui Nicolae, știau că acela era momentul care unea cerul cu pământul și pământul cu cerul, conturând poate cel mai frumos timp al sufletelor. Și făceam veșnica atunci și o facem și astăzi. Doar numele celor trecuți pe listele neuitării parcă sunt tot mai multe… 

Două sunt sâmbetele, din parcursul anului bisericesc, rânduite a se face pomenirea generală a morților: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, cunoscută ca ”Moșii de iarnă”, și sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută ca ”Moșii de vară”.

Astăzi, 6 iunie, în sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica noastră face pomenirea moșilor și strămoșilor trecuți în viața de dincolo și pe care îi numește "adormiți". 

De o frumusețe aparte această zi a pomenirii tuturor celor adormiți ai noștri, părinți, frați și surori, când, în timpul Sfântei Liturghii, urmată de slujba Parastasului, viii și morții își dau mâna nevăzut în rugăciune, fum de tâmâie, colivă și lumina lumânărilor. Iar asta o știu, am învățat-o și mai presus de toate am simțit-o din copilărie…

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit…

Odihnește-ni-i, Doamne, în pace!

”Cei adormiți ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce de cu nădejdea învierii celei de obşte. Lumânările pe care le aprindem pe morminte sunt lumânările credinței și ale nădejdii creștine că sufletul omului este nemuritor, iar trupul său va învia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos” – Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.