Național Cultură Religie Ultima oră
Festivalul Internațional de Film Ortodox Byzanfest, la a cincea ediție. Au început înscrierile
Festivalul Internațional de Film Ortodox Byzanfest, la a cincea ediție. Au început înscrierile
18/06/2020 ⋅ 0 comentarii

Festivalul de Film Ortodox Byzanfest a ajuns la a cincea ediție, iar realizatorii de scurtmetraje și lungmetraje cu teme de spiritualitate sau de inspirație creștin ortodoxă se pot deja înscrie. Termenul-limită de trimitere a filmelor este 23 august 2020.

Byzanfest își propune să promoveze autorii ortodocși de film, pentru că cinematografia reprezintă un mediu eficient de evanghelizare și aduce frumusețea duhovnicească pe tărâmul artei, punând-o la dispoziția unui public global.

Evenimentul, conform basilica.ro,  este o inițiativă a organizaţiei Transfigure Media, coordonată de Chris Vlahonasios, un credincios ortodox din Melbourne, Australia.

El a ales numele festivalului în onoarea și amintirea Imperiului Bizantin, cel mai longeviv imperiu din istorie, care a dăinuit peste un mileniu. Acesta a fost „un loc al înțelepciunii, artei și credinței. Duhul și valorile Bizanțului continuă să lumineze prin lucrările artiștilor creștini ortodocși și în era digitală”, afirmă organizatorul.

Gândit de la început ca un festival online, Byzanfest nu este afectat de restricțiile sanitare din timpul pandemiei. Filmele vor putea fi vizionate pe Internet timp de două săptămâni în luna octombrie.

Festivalul primește înscrieri din întreaga lume și de la autori de orice vârstă, profesioniști sau amatori. Filmele din competiție nu trebuie să fie neapărat religioase, dar este necesar să fie făcute într-un duh ortodox, afirmă organizatorii.

Foto: Facebook / Byzanfest

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.