Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prins cu o alcoolemie de 0,91mg/l pe Bld. Nicolae Titulescu din Arad

Prins cu o alcoolemie de 0,91mg/l pe Bld. Nicolae Titulescu din Arad
Comentează 0

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Arad a uitat că după ce ai consumat alcool, îţi este interzis să te urci la volan. Din păcate pentru acesta, a fost depistat de oamenii legii la volanul maşinii sale. În urma testări, a rezultat o alcoolemie de 0,91mg/l. „În noaptea de 29/30 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat în trafic un arădean de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. Nicolae Titulescu, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmiei. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad. 

Cu dosar penal s-a ales şi un tânăr de 19 ani din Vinga, care a fost prins la volan în Şagu, cu toate că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. „Un tânăr de 19 ani, din Vinga, a fost depistat de polițiștii Secției 1 Rurală Arad, ieri, în jurul orei 22,30, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Șagu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite