Din Arad Ultima oră
Numele ei este Dana, este noua colegă a jandarmilor arădeni și se prezintă ca având un ”talent deosebit în căutarea persoanelor după urma lăsată”
Numele ei este Dana, este noua colegă a jandarmilor arădeni și se prezintă ca având un ”talent deosebit în căutarea persoanelor după urma lăsată”
11/08/2020 ⋅ 0 comentarii

Jandarmeria Arad are un nou câine de serviciu, din rasa Malinois Ciobănesc German.  Acesta s-a născut la Centrul Chinologic din Sibiu, are opt luni și a urmat un curs de predresaj. 

În urma evaluării inițiale efectuate la Sibiu s-a constatat că patrupedul are aptitudini în căutarea și prelucrarea urmelor.   

”Numele meu este Dana și sunt noua colegă a jandarmilor arădeni. Sunt din rasa Malinois Ciobănesc Belgian, m-am născut la Sibiu acum opt luni unde am urmat un curs de predresaj.

În momentul de față sunt în perioada de acomodare cu noul meu partener de serviciu pe care l-am ,,mirosit” deja: iubește animalele și ar face orice ca mie să-mi fie bine. Îmi plac plimbările lungi, sunt rezistentă la intemperii și sunt foarte dedicată în ceea ce fac. Am un talent deosebit în căutarea persoanelor după urma lăsată. Conductorul meu mă învață cum să deosebesc unele mirosuri și sunt sigură că voi fi un partener de nădejde și voi salva mulți oameni care au nevoie de ajutorul meu, iar pe cei care se vor ascunde de mine, îi voi găsi negreșit”, au scris reprezentanții Jandarmeriei Arad pe pagina de socializare. 


În perioada următoare, Dana va urma o etapă de acomodare cu conductorul său, iar apoi va intra în etapa de dresaj pe specialitatea căutare/prelucrare urme, fiind folosit în misiunile de căutare salvare persoane dispărute, în misiunile de patrulare intervenție și în orice altă misiune care implică căutare de persoane sau bunuri după miros.



Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.