Național Ultima oră
Ziua Marinei Române. 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române
Ziua Marinei Române. 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române
15/08/2020 ⋅ 0 comentarii

Ediţia din acest an a Zilei Marinei Române este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române şi va fi sărbătorită altfel, având în vedere noile condiţii impuse de pandemia de coronavirus.

Festivitatea organizată în Portul Militar Constanța și dedicată împlinirii a 160 de ani de tradiție și profesionalism va fi transmisă în direct pe Forțele Navale Române.

Mesajul Șefului Statului Major al Forțelor Navale, Contraamiral Mihai Panait, cu ocazia Zilei Marinei Române 2020

„Ziua Marinei Române, Sfânta Maria, este o sărbătoare națională a poporului român și este un alt element care ne obligă să ne ridicăm la nivelul performanțelor la care se așteaptă toți cetățenii României.

Transmit tuturor marinarilor, în primul rând, mulțumiri pentru ceea ce fac, mulțumiri pentru că au profesat ca marinari, indiferent de structura în care au fost încadrați, în Marina Militară sau în Marina civilă.

Este o provocare, nu este o viață ușoară viața de pe mare. Este o meserie grea, o meserie care cere sacrificii și din acest punct de vedere vreau să mulțumesc tuturor celor care fac acest efort pentru dezvoltarea României în acest domeniu.

În al doilea rând, aș vrea să mulțumesc tuturor familiilor care sprijină marinarii militari și marinarii civili.

Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc tuturor membrilor echipajului Forțelor Navale Române, personal militar sau personal civil, ofițeri, maiștri militari, subofițeri, personal civil, soldați, gradați profesioniști, pentru dedicare, pentru abnegație, pentru pasiunea cu care își desfășoară activitatea la bordul navelor maritime și fluviale, în cadrul unităților militare, în comandamente sau în structurile de luptă, la bordul aeronavelor sau în cadrul Regimentului de Infanterie Marină pentru ceea ce au făcut în acest an de instrucție, pentru efortul deosebit, pentru pregătirea Zilei Marinei Române 2020, pentru sărbătorirea a 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române în aceste condiții deosebite, în aceste condiții diferite, complexe.

De asemenea, aș dori să le transmit, pentru următoarea perioadă, că este necesar un efort conjugat, un efort important din partea fiecărui membru al echipajului Forțelor Navale Române în vederea îndeplinirii misiunilor și realizării performanțelor, pentru că acesta este cuvântul definitoriu, cuvântul cheie din punctul meu de vedere în cadrul Forțelor Navale Române: performanța. Se cere performanță, suntem obligați să realizăm performanță și suntem onorați în același timp că suntem încadrați în Forțele Navale Române.

La mulți ani tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian!

La mulți ani Forțelor Navale Române!

La mulți ani tuturor marinarilor!

Bun cart înainte!”

 

Programul manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române

Potrivit organizatorilor, evenimentele de la Constanţa vor începe la ora 9.55 cu întâmpinarea preşedintelui Klaus Iohannis, iar după trecerea în revistă a gărzii de onoare, la ora 10.00, este programat ceremonialul ridicării Pavilionului, Geacului şi a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, odată cu intonarea imnului de stat şi cu executarea a 21 de salve de tun. În continuare, va fi oficiat serviciul religios, care va fi urmat de alocuţiunea şefului statului.

După ceremonia din Portul Militar, marinarii vor prezenta exerciţiul naval întrunit "Forţele Navale Române 2020", care se va desfăşura în acvatoriul portului Constanţa şi în rada exterioară a acestuia. Exerciţiul va debuta cu secvenţe de combatere a migraţiei transfrontaliere realizate de Garda de Coastă, urmate de acţiuni ale scafandrilor de luptă de distrugere a dispozitivelor de cercetare submarină. În larg, navele aflate în dispozitivul fix vor respinge atacul aviaţiei inamice cu sistemele de artilerie de la bord. Protagoniştii acestei secvenţe sunt fregata "Regina Maria", fregata "Mărăşeşti', nava purtătoare de rachete "Lăstunul", puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu", corveta "Contraamiral Eustaţiu Sebastian" şi dragorul maritim "Locotenent Lupu Dinescu", iar rolul inamicului va fi jucat de aparatele de zbor ale Forţelor Navale Române şi Forţelor Aeriene Române. Pentru acest moment demonstrativ, vor fi folosite aproximativ 1.200 de unităţi de muniţie.

"Forţele Navale Române 2020" continuă cu un exerciţiu demonstrativ de căutare şi atac asupra unui submarin inamic. Conform scenariului, un avion militar de patrulare şi cercetare francez va intercepta un submarin inamic în proximitatea portului Constanţa şi va transmite coordonatele acestuia unui elicopter Puma Naval, care va lansa o geamandură radio-hidro-acustică şi o torpilă antisubmarin.

Demonstraţiile de pe mare se încheie cu defilarea navelor militare. Echipajele navelor participante vor prezenta onorul oficialităţilor ambarcate la bordul fregatei "Regina Maria" şi al navei purtătoare de rachete "Lăstunul", după care vor defila, în apropierea ţărmului, de la Constanţa până la Midia, oferind salutul lor publicului care se va afla pe faleza din Constanţa sau pe plajele din Constanţa, Mamaia şi Năvodari.

Defilarea va începe la ora 11.30, de la sud la nord, după care navele vor rămâne ancorate în raionul maritim din zona Cazinoului din Constanţa. Defilarea va fi deschisă de fregata "Mărăşeşti", urmată de corveta turcească TCG "Heybeliada", puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Bălescu", nava hidrografică maritimă "Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu", corveta "Contraamiral Eustaţiu Sebastian", dragorul maritim 25 "Locotent Lupu Dinescu", nava Gărzii de Coastă "Ştefan cel Mare" şi nava "Apollo" a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

În timpul defilării, navele vor fi survolate de elicopterele Forţelor Navale Române, elicoptere de luptă şi aeronave F-16 şi MiG-21 ale Forţelor Aeriene Române, o aeronavă americană de patrulare P-8 Poseidon şi o aeronavă franceză de cercetare MPA Atlantique. După apusul soarelui, Ziua Marinei Române se va încheia cu aprinderea pavoazului electric la navele de pe mare.

Evenimente dedicate Zilei Marinei Române vor avea loc, de asemenea, la Brăila şi Tulcea, acolo unde sunt planificate, sâmbătă, de la ora 10.00, scurte ceremonii de ridicare a Pavilionului, Geacului şi a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, după care acestea vor defila în formaţie, pe Dunăre, până la ora 11.00.

La Bucureşti, este planificată o ceremonie restrânsă în Parcul "Regele Mihai I", unde va fi ridicat Pavilionul, iar după oficierea unui serviciu religios va fi citit Ordinul comun al miniştrilor Apărării Naţionale, Afacerilor Interne şi Transporturilor privind sărbătorirea Zilei Marinei Române şi se vor depune coroane de flori.

La Mangalia, ceremonia va fi organizată în interiorul Portului Militar, unde, după ridicarea Pavilionului, Geacului şi a Marelui Pavoaz, va fi citit ordinul comun al miniştrilor de resort şi va oficiat un serviciu religios.

Având în vedere restricţiile impuse de pandemia de coronavirus, pe pagina oficială de Facebook a Forţelor Navale au fost lansate, pe 5 august, concursurile tematice "Marea în culori" (concurs de fotografie digitală) şi "Ce fac Forţele Navale Române pentru tine?", precum şi proiectele virtuale "Lecţia de istorie", "Oameni în uniformă de marină" şi "Portret de marinar, schimb de generaţii", care oferă publicului posibilitatea de a interacţiona şi de a-i cunoaşte mai bine pe marinarii militari.

Ziua tradiţională a porţilor deschise s-a desfăşurat tot în mediul online, pe 9 august, când reprezentanţii Marinei Militare Române au prezentat tururi virtuale în porturile Constanţa, Brăila, Mangalia şi Tulcea.

La mulți ani tuturor marinarilor militari și civili!

 

Foto: Forțele Navale Române

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.