Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Descinderi și un dosar penal după primele două zile de proteste în Piața Victoriei. Protestele continuă și astăzi

Continuă protestul în Piața Victoriei. Este a treia zi de manifestații împotriva măsurilor sanitare adoptate de Guvern. Participanții amenință că nu vor pleca până când cererile lor nu vor fi soluționate. În cadrul acțiunii organizate de partidul condus de George Simion, au fost montate zeci de corturi în fața Guvernului și a fost parcat un autocar în Piață. Oamenii spun că aseară autoritățile au intrat peste ei și acțiunea ar fi un abuz. S-a deschis și un dosar penal, relatează Realitatea PLUS. 

Descinderi și un dosar penal după primele două zile de proteste în Piața Victoriei. Protestele continuă și astăzi
Comentează 0

Deja au început să protestete oamenii, astăzi, în cea de-a treia zi de proteste. Sunt montate, în continuare, zeci de corturi în Piața Victoriei.

Seara trecută și-au făcut apariția și forțele de ordine pentru a verifica autocarul și a legitima protestatarii. S-a întocmit chiar si un proces verbal care spune că în timpul verificărilor efectuate nu s-au găsit substanțe interzise. La un moment dat, au fost aduse și niște macarale cel mai probabil  pentru a ridica autocarul cu care au fost aduși protestatarii și care este acum implicat într-un scandal, însă apoi acestea au fost retrase.

Politiștii au fost însoțiti de adjunctul Poliției Capitalei, comisarul-șef de poliție Aurelian Ciocârlan.

În ceea ce privește scandalul cu plăcutele de înmatriculare schimbate în cazul autocarului aflat în Piața Victoriei, cu care se pare ca au fost aduși protestatarii, în cauză s-a deschis un dosar penal pentru punere în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și deplasarea acestuia pe drumurile publice. 

"Politiștii Brigăzii Rutiere efectuează cerecetari într-un dosar penal pentru punere în circulație a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și pentru circulație drumuri publice. Dosarul se află sub supravegherea Parchetului judecataria Sectorului 1. Ancheta este în curs de desfășurare, în acest moment nu pot fi furnizate mai multe detalii", a afirmat Andra Arsintescu, purtător de cuvânt al Brigădzii Rutiere.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite