Național Ultima oră
Veteranul de război Ion Nedelea, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani
Veteranul de război Ion Nedelea, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani
04/11/2020 ⋅ 0 comentarii

În cadrul programului ”Acasă la Veterani”, reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului din cadrul Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, au efectuat o vizită la domnul maior (rtr.) Ion Nedelea, veteran de război, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani.

Veteranul de război s-a născut în municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, pe data de 1 noiembrie 1920. A fost încorporat în anul 1942, în București, la Regimentul 1 Grăniceri, unitate care a devenit operativă în anul 1944.

Eu aveam gradul de sergent, arma transmisiuni, ocupând funcția de transmisionist la mobilizare, precum și cea de furier al companiei. În anul 1944, aveam funcția de comandant de pluton. Eram încartiruiți în pădurea Șoldanul și am primit misiunea de a captura militarii germani aflați în retragere în acea zonă. Pădurea era minată peste tot, cu toate acestea am reușit să înconjurăm inamicul - un comandament întreg de nemți, i-am dezarmat și i-am instalat într-o baracă. De aici am primit ordin să-i aduc la București, la Parcul Moto. După încheierea misiunii m-am întors la regiment, de data aceasta stabilindu-ne în pădurea Dadilov, actualmente în județul Giurgiu, unde am stat până în aprilie 1945. După război m-am căsătorit, având o frumoasă căsnicie care durează de peste 75 de ani. Am lucrat timp de 39 de ani la ITB, ca economist, până la ieșirea la pensie, în anul 1987. Mă mândresc acum cu o fată, o nepoată și un strănepot, de 20 de ani”, a relatat cu deloc puțină emoție domnul Nedelea.

Pentru faptele de vitejie de care a dat dovadă pe câmpul de luptă, venerabilul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.

În urma ordinelor generale de avansare în grad, emise de Ministerul Apărării Naționale, domnul Nedelea a fost avansat la gradul de maior în retragere.

La întrebarea care este secretul longevității venerabilul veteran a spus că a dus o viață cumpătată, liniștită, fără excese și a muncit cu drag și devotament, plăcându-i să fie util oriunde își desfășura activitatea.

Mulți ani cu sănătate, domnule Nedelea!

Cinste și onoare veteranilor de război!

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.