O nouă zi pe Calea către Ieslea Betleemului, un bun început de săptămână și de viață pus astăzi în Catedrala Veche din Cetatea Aradului.

Și zicem început bun de săptâmănă pentru că nu poate fi altfel decât bun acest început având ca punct de pornire Sfânta Liturghie, și zicem și de viață pentru că toți cei prezenți astăzi în Catedrala cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Arad s-au părtășit de momentele de bogată încărcătură duhovnicească a doi tineri teologi arădeni care au fost hirotoniți, unul întru diacon, iar celălalt întru preot. 

Aradul a dat astăzi Bisericii, din Catedrala Veche și de sub mâinile părintești ale Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, doi noi slujitori.  

La momentele potrivite din timpul Sfintei Liturghii Arhierești oficiate de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, teologul Bele Raul Ioan a fost hirotonit întru diacon pentru Parohia Secaș, iar Juc Gheorghe Gabriel, cel care în timpul Sfintei Liturghii de ieri primise aripile îngerești ale diaconiei, a fost hirotonit preot spre buna păstorire a credincioșilor din Parohia cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Vărșand. Două înălțătoare momente culese din plecarea genunchilor credincioșilor, a foștilor colegi, diaconilor, preoților și prin punerea mâinilor Ierarhului arădean. 

Ziua, frumos rânduită și așezată sub binecuvântarea Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii a fost zugrăvită într-un bogat cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, care a așezat la sufletele credincioșilor atât viața Sfântului astăzi prăznuit, cât și însemnătatea ”jugului lui Hristos” purtat atât de preoți cât și de Arhierei prin slujirea aleasă. 

Cuvântul Ierarhului

”O dimineață de luni bogată în recunoștința arătată față de ajutorul primit de la Dumnezeu, în cinstirea față de Sfinți și totodată în invocarea Duhului Sfânt de a sfinți doi tineri pregătiți pentru slujba preoției, unul primind taina hirotoniei întru diacon, iar celălalt întru preot.

Este astăzi o zi de sărbătoare pentru poporul român și pentru Biserica noastră Ortodoxă, pentru că Sfântul Antonie de la Iezer a viețuit în ultima parte a vieții sale pământești în ținuturi românești, lângă Carpați, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, la finalul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea, când Transilvania, poporul român ortodox se afla în mare încercare, fiind forțați să accepte Uniația, să treacă la credința romano-catolică. Poporul român care a crescut o mulțime de Sfinți, așa după cum spune și Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, îl are spre prăznuire și pe Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii, de origine din Grecia, părinții Sfântului Antonie mutându-se la Vâlcea. De meserie negustor, comerciant, Sfântul Antonie a fost un om căsătorit, a avut și un copil, iar spre bătrânețe s-a retras la Schitul Iezer, pe la anul 1690. Când Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu ctitorea biserici și mănăstiri, printre care și Mănăstirea Hurezi, când Sfântul Antim Ivireanul tipărea cărți la Snagov, la București și Râmnicu Vâlcea, în vremurile acelea Sfântul Antonie s-a retras în pustie, a rectitorit Mănăstirea Iezer, cerând Episcopului Ilarion al Argeșului de care depindea canonic atunci Schitul Iezer, să sfințească Mănăstirea, iar el și-a săpat în anii de viețuire acolo o peșteră în piatră, unde s-a nevoit cu multă rugăciune, în asceză și în postire, ca un adevărat doritor de cele sfinte. Acolo l-au cercetat românii doritori de cuvânt de folos, care doreau să se spovedească și care cereau mijlocirea Cuviosului înaintea lui Dumnezeu pentru ei și pentru familiile lor. Acolo l-au găsit și românii transilvăneni care au trecut munții, din cauza asupririi de care aminteam, l-au cercetat și au găsit la el cuvânt de folos și de întărire duhovnicească.

Și-a dat obștescul sfârșit Sfântul Antonie în același loc, pe la anul 1720. Mormântul cu Sfintele sale moaște a fost descoperit după anul 1990, iar în 1992, între mulți alți Sfinți ai poporului român și Sfântul Antonie a fost canonizat de către Sinodul Bisericii noastre Ortodoxe Române. 

Între mulții Sfinți pe care îi are poporul român, Sfântul Antonie face parte din ceata Cuvioșilor Părinți care mijlocesc înaintea Sfintei Treimi pentru noi. Am avut bucuria de a sluji în mănăstirea pe care el a ctitorit-o, dar și de a merge de multe ori în pelerinaj cu Moaștele Sfântului Antonie în diferite Eparhii (Mehedinți, Hunedoara, Constanța etc). Sfinții ne însoțesc către Împărăția lui Dumnezeu și este important lucru să avem evlavie la Sfinții Bisericii noastre pentru că ei sunt prietenii și casnicii lui Dumnezeu. 

Bogăția Bisericii stă tocmai în mulțimea de Sfinți, neputând fi numită biserică aceea care nu are sfinți. Dumnezeu ne cheamă pe toți să fim sfinți, plini de Duh Sfânt, de sfințenia lui Dumnezeu. Acesta este sensul vieții noastre! 

Istoria Bisericii noastre este plină de lucrarea Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu nu stă doar în ceruri, departe de oameni, ci El proniază lumea, ne poartă de grijă tuturor, iar prin Duhul Sfânt coboară în Biserică și ne sfințește.

Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după ce cei doi tineri s-au pregătit urmând cursurile Seminarului Teologic și Facultății de Teologie și au susținut examenul de capacitate, dovedind că sunt pregătiți pentru slujirea preoțească în parohiile pe care ei și le-au ales dintre cele scoase la concurs, au fost hirotoniți. 

Acolo, în parohiile încredințate, îi așteaptă credincioși care au nevoie de îndrumare și de părintească slujire în toate cele ale vieții. Noi nădăjduim că cei doi noi slujitori vor fi exemplari în slujirea lui Dumnezeu și a credincioșilor.  

Nu contează cât de mare este parohia, contează cât de bogată este slujirea preoțească, pentru că dacă îi slujim pe oameni Îl slujim și pe Dumnezeu. Jertfa, slujirea, dragostea, răbdarea, dăruirea, toate aceste nevoințe vor face ca la momentul potrivit să vină și mulțumirile sufletești și materiale. În primul rând preotul este slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor și aceasta trebuie să înțeleagă fiecare tânăr care dorește să devină preot și fiecare preot care este încă în slujire trebuie să își aducă aminte că Îl slujește pe Hristos.

 Oamenii poartă în ei chipul lui Hristos și au nevoie de această susținere din partea preotului, care are o responsabilitate foarte mare după cum spune atât Sfântul Ioan Gură de Aur, în Tratatul despre Preoție, cât și întreaga Biserică: nu se poate compara slujirea preoțească cu nimic altceva, pentru că preotul poartă pe umerii săi sufletele încredințate spre păstorire, așa cum și Arhiereul poartă pe umerii săi pe toți credincioșii. Chiar dacă veșmintele sunt frumoase, frumos brodate, omoforul acesta înseamnă jugul arhieriei. Epitrahilul preotului înseamnă jugul preoției care nu este deloc ușor, dar dacă Îl chemăm pe Hristos să ne ajute, El ne va ajuta să ne purtăm crucea, fie că suntem clerici fie că suntem credincioși. Fără ajutorul Lui nu putem face nimic, de aceea spune și rugăciunea ”Nu prin punerea mâinilor mele se face hirotonia, ci prin Pogorârea Duhului Sfânt”. Ceea ce ați văzut astăzi sunt gesturi văzute, cu semnificații teologice, dar care poartă în ele lucrarea Duhului Sfânt, iar noi suntem mâinile lucrării lui Dumnezeu în Biserică.

Felicităm pe cei doi tineri, pe Raul Ioan și Gheorghe Gabriel, pentru lucrarea aleasă, pe părinți, profesori, pe duhovnicii care i-au format și familiile care i-au susținut în această dorință de a fi slujitori ai lui Dumnezeu. 

Post binecuvântat în continuare, sănătate și pregătire folositoare pentru Nașterea Domnului și să fiți mărturisitori ai Lui Dumnezeu oriunde veți merge!”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură. 

O nouă zi, o nouă Liturghie, noi provocări și noi chemări în slujirea lui Dumnezeu. Nu doar a preoților ci și a noastră a tuturor, în locurile în care ne aflăm.