Național Ultima oră
„Poloneze și românce care au schimbat lumea” - expoziție la Memorialul Închisoarea Pitești
„Poloneze și românce care au schimbat lumea” - expoziție la Memorialul Închisoarea Pitești
19/04/2021 ⋅ 0 comentarii

Joi, 22 aprilie, de la ora 17:00 Memorialul Închisoarea Pitești și Institutul Polonez din București vă invită să cunoașteți poveștile fascinante ale celor 34 de poloneze și românce care au avut curajul de a schimba lumea.
Protagonistele expoziției – 17 poloneze și 17 românce – s-au remarcat în lupta lor pentru libertate, independență sau drepturile femeilor, precum și pentru pionierat în domeniul științei sau al sportului. Printre femeile ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” se află figuri care au luptat împotriva comunismului sau care au suferit ca urmare a represiunii comuniste din România precum: Elisabeta Rizea (sprijinitoare a grupului Haiducii Muscelului și deținută politic), Victoria Agarici (mama celor trei frați Agarici care au fost condamnați și închiși de comuniști, printre altele, la Închisoarea Pitești), Smaranda Brăescu (condamnată de comuniști pentru atitudinea curajoasă de condamnare a alegerilor falsificate din 1946 și pentru ca s-a alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă).

Realizările eroinelor expoziției uimesc și astăzi. Au fost curajoase, pricepute, ingenioase, muncitoare, au luptat neîncetat împotriva stereotipurilor, arătând cât de importante sunt pasiunea și determinarea.

Invitata specială la deschiderea expoziției este Galina Răduleanu, fostă deținută politic. Alături de aceasta, vor mai fi prezente Katarzyna Zalaszewska din partea Institutului Polonez din București și Maria Axinte din partea Memorialului Închisoarea Pitești.
La finalul expoziției, veți putea achiziționa volumul de memorii din detenție al Galinei Răduleanu, “Repetiție la moarte” iar autoarea va rămâne alături de noi pentru o sesiune de autografe.

Expoziția a fost creată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la recâștigarea independenței Poloniei și a Anului Drepturilor Femeii, precum și a Marii Uniri a României.

Expoziția în aer liber poate fi vizitată în perioada 22 aprilie – 30 iunie la Memorialul Închisoarea Pitești din Str. Negru Vodă nr. 30. Intrarea este liberă.

Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

 Românce: Viorica Agarici, Virginia Maria Andreescu-Haret, Ana Aslan, Maria Bălan, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Nadia Comăneci, Maria Cutarida Crătunescu, Cecilia Cuțescu-Storck, Smaranda Gheorghiu, Elena Ghica, Aurora Gruescu, Sofia Ionescu-Ogrezeanu, Elisabeta Rizea, Lucia Sturdza Bulandra, Elisa Leonida Zamfirescu;

 Poloneze: Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa, Krystyna Chojnowska-Liskiewicz, Halina Konopacka, Karolina Lanckorońska, Janina Lewandowska, Pola Negri, Regina Salomea Pilsztyn, Helena Rubinstein, Wanda Rutkiewicz, Irena Sendlerowa, Krystyna Skarbek, Maria Skłodowska-Curie, Zofia Stryjeńska, Wanda Telakowska, Helena Wiewiórska, Elżbieta Zawacka, Narcyza Żmichowska.

Încă de anul trecut expoziția este însoțită de scurte animații realizate de studioul polonez de ilustrație și design Dinksy din Cieszyn!

Toate filmele de animație din ciclul „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt disponibile pe canalele de internet ale Institutului Polonez din București:

Facebook: https://www.facebook.com/institutulpolonez/

YouTube: https://www.youtube.com/institutulpolonez

Instagram: https://www.instagram.com/institutulpolonez/

=========

Autorii filmelor din seria „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:

Alicja Woźniakowska-Woźniak – ilustrații
Marek Chmiel – animații
Agnieszka Skieterska – texte, coordonarea producției
Katarzyna Zalaszewska – texte, coordonarea producției
Justyna Świerczek – coordonarea producției
Mirela Lazăr – traducerea în limba română


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.