Dezvelirea edificiului comemorativ se încadrează în tematica Anului omagial și comemorativ 2021 proclamat de Patriarhia Română - Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor și își propune redescoperirea satului Vicovu de Jos ca loc al memoriei colective, având ca scop fundamental dezvoltarea unei culturi a rememorării prin antrenarea comunității în cunoașterea, ocrotirea și conservarea mediului cultural tradițional intrinsec legat de recuperarea, valorificarea, cultivarea memoriei și a faptelor de istorie locală consemnate în istoria națională recentă.

Monumentul este amplasat pe locul unde a fost împușcat Lt. Vladimir Macoveiciuc, conducătorul celui mai important grup de Rezistență anticomunistă din Bucovina.                

VLADIMIR MACOVEICIUC - exponentul țăranilor voluntari care s-au jertfit în Rezistența armată antisovietică din Bucovina

 Locotenentul Vladimir Macoveiciuc, conducătorul primului grup de rezistență anticomunistă din nordul Moldovei, s-a născut în 26 octombrie 1906, la Voitinel, fiind fiul lui Samson și al Ioanei. De ocupație comerciant, a avut împreună cu soția lui Domnica patru copii: Silvestru, Victor, Visarion și Ileana.

În martie 1944, odată cu cotropirea României de către Uniunea Sovietică, el s-a înscris ca ostaș voluntar al Armatei Regale Române și a luptat ca subofițer în cadrul Batalionului Fix Regional „Bucovina”. La 20 iunie 1944, acesta, împreună cu grupul său cu numele de cod „Vladimir”, format din țărani înarmați, a anihilat întregul stat-major al unei divizii sovietice în Poiana Haciungului (59 trupe și 6 ofițeri), prilej cu care au fost capturate documente preţioase. Pentru faptele sale de vitejie a fost avansat, în mod excepțional, la gradul de locotenent și a fost decorat cu „Virtutea Militară”, „Bărbăție și Credință”, „Coroana României”, „Steaua României”, „Crucea de Fier” - clasa I și „Crucea de Fier” - clasa a II-a. Temut de sovietici și comuniști, prețuit de români și germani, a fost neîndurător cu trădătorii. După 23 august 1944, a organizat și a condus cel mai important grup de rezistență antisovietică din regiunea Bucovinei, care a numărat până la 47 de membri. Aceștia erau țărani înarmați (apolitici) din Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Straja, Crasna, Plosca, Brodina, Voitinel, Bilca, Gălănești, Hurjuieni, Frătăuți, Horodnicu de Sus, Horodnicu de Jos - sate din fostul județ Rădăuți.

După mai multe tentative nereușite de a fi capturat, Macoveiciuc  a murit în urma unei trădări în zorii zilei de 8 iulie 1946. I-a salvat viața fiului său Silvestru, dar a fost împușcat din clopotnița bisericii din centrul satului Vicovu de Jos de jandarmii români, care atunci erau comandați de armata sovietică invadatoare. Rănit la umăr și călcâi, a murit pe o grămadă de prundiș, în urma sângerării abundente. Ulterior, familia sa a fost hăituită și persecutată de regimul comunist. Fiul său Silvestru a fost arestat și predat poliției secrete sovietice NKVD. Grupul Macoveiciuc a fost arestat și judecat de trei ori de către Securitatea comunistă. 

A căzut în zorii zilei de 8 iulie 1946, la Vicovu de Jos.