Din Arad Ultima oră Cultură
Bustul lui Mihai Takacs, dezvelit în centrul comunei Șilindia
Bustul lui Mihai Takacs, dezvelit în centrul comunei Șilindia
16/08/2021 ⋅ 0 comentarii

Bustul pictorului Mihai Takacs, realizat de sculptorul Dumitru Paina, a fost inaugurat duminică, 15 august, în localitatea de baștină a artistului, Șilindia.

 Realizarea bustului lui Mihai Takacs reprezintă un omagiu pe care Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad l-a adus, în numele comunităţii arădene, uneia dintre personalităţile apreciate de opinia publică locală. 

Mihai Takacs şi-a consacrat deceniile creatoare imortalizării unor simboluri arădene, clădiri, spaţii publice, personalităţi, reuşind să redea, ca nimeni altul, atmosfera oraşului de pe Mureș. 

„Am încercat să realizez un bust care, când te uiți la el, să îți spună ceva. Cei ce l-au cunoscut vor simți asta iar cei ce nu l-au cunoscut vor vedea un bust de bronz al unui fiu al satului care a făcut cunoscută localitatea prin operele sale” – a mărturisit sculptorul Dumitru Paina, cel care a realizat bustul pictorului Mihai Takacs.

Născut în 1953 la Livada de Bihor, în județul Bihor, sculptorul Dumitru Paina a studiat la Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, secția sculptură. Printre altele, acesta a sculptat monumente ale eroilor la Grăniceri, Macea, Hălmagiu, Macea, Prunișor, Ghioroc, dar și busturile lui Radu Golescu din cetatea Aradului și Vasile Goldiș, din centrul orașului.

Născut în 1954 la Șilindia, Mihai Takacs a absolvit Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității de Artă Oradea. Autor al câtorva sute de tablouri cu imagini stradale din Arad, acesta a realizat și 11 calendare cu peisaje arădene, primul fiind realizat în 1997. Acesta a activat deopotrivă ca pictor și ca sculptor, una dintre cele mai cunoscute opere ale sale în calitate de sculptor restaurator fiind statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, cea mai veche statuie din municipiu, pe care Takacs a restaurat-o, la începutul anilor 2000, în colaborare cu arhitectul Miloș Cristea.


Foto: Facebook / Ionel Bulbuc

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.