Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Topul imaginației: cu camioneta băgată-n TIR și ale „mici obiecte” aduse din Irlanda (FOTO)

Comisarii Gărzii de Mediu care asigură permanența la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac 2 au făcut, ieri, o descoperire interesantă. Un TIR care încerca să intre în țară transporta în remorcă o camionetă și alte obiecte care nu puteau fi lăsate să intre în țară. Cât privește destinatarul, acesta era din județul Arad, nu de prin alte părți ale României, cum se întâmpla de obicei până acum.

Topul imaginației: cu camioneta băgată-n TIR și ale „mici obiecte” aduse din Irlanda (FOTO)
Comentează 0

„Concluzia cercetarilor dnei. Chiam Heng Keng profesor de psihologie de la Universitatea din Malaya - respectiv aceea că ”Copiii între doi şi şapte ani au o imaginaţie foarte bună. Aceasta este perioada cea mai bună pentru dezvoltarea imaginaţiei, a creativităţii şi a abilităţilor de gândire.” este combătută vehement și cu “succes” de către unii români.

Cu siguranță încercarea nereușită unui cetățean din jud.Arad de introducere în țară într-un automărfar a unor “mici obiecte” aduse tocmai  din îndepărtata Irlanda , poate fi situată într-un top al imaginației.

Comisari ai Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean Arad împreună cu agenți ai Poliției de Frontieră în data de 02.02.2023 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2-autostrada au interzis intrarea unui automărfar care transporta marfă provenită din Irlanda având destinația domiciliul unei  persoane fizice din jud.Arad”, scriu pe Facebook reprezentanții Gărzii de Mediu Arad.

Sursa foto: Facebook Garda de Mediu Arad

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite