Informatii

Papusa Barbie si sotul ei Ken au reinviat in secolul XXI

30.10.2006 ⋅ 0 comentarii

Colegiul Economic din Arad este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune licee din Municipiu. Profesori bine pregătiţi, specializări de viitor şi nu ?n ultimul r?nd elevi silitori, dornici de a ?nvăţa, cam aşa se poate descrie din exterior ?n doar c?teva cuvinte ?Eco?. Seara de vineri a fost una de sărbătoare pentru elevii şi profesorii de aici. Tradiţionalul bal al bobocilor, a noilor veniţi a dat startul unei distracţii pe cinste. Concursuri, probe surpriză, dansuri şi c?t mai multă muzică, cam la fel se ?nt?mplă la fiecare bal al bobocilor. Cu toatea astea ?nsă, organizatorii unor astfel de evimente ?ncearcă să aducă ?n top liceul pe care ?l reprezintă, să fie ei cei mai deosebiţi, şi de ei să vorbească lumea cel mai mult. Marele bal al Colegiului Economic s-a desfăşurat ?n incinta Casei de Cultură a Sindicatelor unde, mii de elevi au luat cu asalt locaţia, sala fiind la un moment dat ne?ncăpătoare pentru un număr at?t de mare de puştani. Fete cochete cu fuste care abia că le acoperea posteriorul, cu ţigara ?n gură şi machiate de parcă s-ar fi dus la un bal mascat, băieţii, şi mai dezgheţaţi... La doar c?ţiva metri de locul evenimentului, se făcea comerţ cu biletele de intrare... la suprapreţ bine?nţeles. Că doar cei din urmă vor fi cei dint?i! Numai că de această dată, cei din urmă au fost şi cei păcăliţi! Tema principală a balului a fost o poveste şi anume povestea păpuşei Barbie şi a soţului ei Ken. Au participat nouă perechi de bobocei una mai frumoasă ca alta, mai mult sau mai puţin talentate dar, care au reuşit ?ntr-un final să treacă cu brio peste nenumăratele probe surpriză, de dans, cultură generală, la care au fost supuşi de-a lungul balului. Şi pentru ca atmosfera să fie una cu totul deosebită, tinerii organizatori, căci elevi din clasele a XI-a a Colegiului au fost cei care au ?ntocmit de la A la Z evenimentul, cu ajutorul profesorilor bine?nţeles, au adus pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor pe nimeni altcineva dec?t frumoasele fete de la T.N.T. Acestea au demonstrat c?t de bine ştiu să facă playbak, dar cu toate acestea au avut şi momente mai puţin plăcute ?n care mai uitau c?te un vers şi nu se sincronizau cu CD-ul. Dar, au reuşit totuşi să ridice publicul ?n picioare care a c?ntat la unison cu invitatele ?Ani de liceu... cu absenţe la rom?nă... scumpii ani de liceu!? După aproape trei ore de distracţie şi voie bună, tinerii bobocei au fost premiaţi, fiecare dintre ei ieşind ?nvingător ?n felul lor. Miss Barbie Eco 2006 a ieşit frumoasa domnişoară Andreea Bărăban, iar Mrs. Ken Eco 2006 Bogdan Todoraş. Premiu pentru sport, popularitate, ?ndem?nare şi eleganţă, au fost doar c?teva dintre titlurile pe care le-au primit şi ?n acest an noi veniţii Colegiului Economic. Distracţia nu s-a sf?rşit aici. De o nopate albă au avut parte toţi cei prezenţi la bal care au chefuit p?nă ?n zori ?n clubul For You din Arad.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A. Stoica, C. Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro