Problema pensionarilor a fost, este şi va rămâne un subiect fierbinte pentru societatea noastră, dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru remedierea problemelor cu care se confruntă această categorie de oameni. Ca în toată ţara şi pensionarii arădeni se confruntă cu sărăcia. Au lucrat ani de zile din greu. O parte dintre ei nici nu au fost în concedii, pentru ca acum să ajungă să numere fiecare bănuţ pe care îl au. Pensia de mizerie pe care o primesc nu le ajunge pentru un trai decent. Cu banii primiţi  pot supravieţui cel mult două săptămâni. Dacă nu ar avea copii, care să îi ajute, ar fi vai de ei. Sunt bătrâni şi bolnavi. Ar trebui să îşi ducă zilele în linişte. Să se relaxeze după o viaţă de trudă. Dar, nu! Ei nu se gândesc decât la ziua de mâine, ce vor pune pe masă şi cu ce îşi vor mai plăti întreţinerea. Îi vedem mergând pe stradă gârboviţi de vreme şi de greutăţi. Păşesc încet şi au o privire pierdută. Nu mai au încredere în guvern şi aşteaptă o minune, până nu e prea târziu. Dar,  cât să mai aştepte? În Arad pensionarii sunt ajutaţi şi sprijiniţi de asociaţiile de pensionari. Pentru a afla cât mai multe de soarta lor am stat de vorbă cu reprezentanţii Ligii Pensionarilor, a Casei de Ajutor Reciproc precum şi cu membrii acestora. În momentul de faţă sunt foarte multe probleme care nici după  atâţia ani de zile şi şi-au găsit rezolvarea. Situaţia lor ar fi trebuit să fie rezolvată de către guvernele care s-au succedat la conducerea administrativă a ţării. Legile  care trebuiau  să oblige administraţia centrală şi locală la rezolvarea  problemelor pensionarilor au fost lăsate în coadă de peşte. Ei se confruntă acum cu  probleme de asistenţa medicală,  cu compensarea medicamentelor, cu recalcularea pensiilor.
Mult promisa şi aşteptata recalculare nu a făcut decât să creeze alte discuţii şi probleme pentru pensionarii din România, datorită carenţelor pe care le-a avut programul pentru recalculare, dar şi datorită neprofesionalismului celor care s-au ocupat de recalculare. Este bine ştiut că, au fost angajate mii de persoane pentru a se ocupa de „marea recalculare", dar şi că aceste persoane nu aveau experienţa necesară pentru a face acest lucru. Chiar dacă reprezentanţii Guvernului au urmărit ca prin aplicarea programului de protecţie socială să elimine inechităţile din sistemul public de pensii şi urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul „la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie", acest obiectiv nu a fost îndeplinit. „75 % dintre pensionari au un cuantum al pensiei care nu le permite nici pe departe să trăiască în mod civilizat, şi mă rog normal cum ar trebui să fie la vârsta asta.   Avem  de-a face cu multe probleme. Ca de exemplu cea privind transportul în comun, gratuit sau compensat. Acesta este lăsat la discreţia fiecărui municipiu sau oraş din România în loc să se  iniţieze o lege care să reglementeze pe plan naţional această treabă.  Noi, pentru asta am insistat să discutăm cu parlamentarii de Arad, cu consilierii judeţeni şi municipali. Am făcut proiecte de iniţiative legislative în acest sens, am trimis la guvern, în parlamentul României. Şi cu toate că parlamentul are în componenţa sa mai mult de 30% din deputaţi şi senatori pensionari, nimănui nu îi pasă. Iată că plutim într-o sferă incertă în ceea ce priveşte pensionarii. Să sperăm că dacă nu de voie, ci de nevoie, datorită insistenţelor comunităţii europene guvernul va găsi soluţii legislative pentru drepturile şi facilităţile care trebuie să le facă pensionarilor, având în vedere faptul că pe vremea când au lucrat, ei au avut un salariu bun", a declarat Ilie Cerna, preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor. Acum pensia este echivalentul  a 30 – 40 % din salariu mediu brut pe economie, faţă de 60 –70% aşa cum asigura aceste drepturi de pensii Legea nr.3/1997, unde cetăţeanului la ieşirea în pensie i se efectua un calcul al ultimii 10 ani din activitatea din care cel în cauză îşi alege 5 ani la care i se efectuau calculele asigurându-i-se o pensie egală cu 60–70 % din media salariului mediu brut. Pensia este mică. La noi vin mulţi pensionari deoarece beneficiază de asistenţă medicală stomatologică, unde se asigură tratament, avem şi frizerie şi magazin economat. Noi facem tot ce putem pentru ai ajuta cât de cât.   Dar  reuşim  greu deoarece greu ni se întinde o mână.  Abia am făcut rost de un spaţiu unde să ne desfăşurăm activitatea. Ar trebui ca fiecare pensionar să aibă un venit decent. Cerem  parlametarilor să intervină!", a declarat Vasile Vegheş, Preşedintele Filialei Municipale a Pensionarilor. Pensionarii arădeni au mare noroc cu cele două Case de Ajutor Reciproc, de unde scot bani de câte ori au nevoie. Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, Vasile Neagu, a declarat că numai anul trecut sumele date membrilor au  depăşit 400 de mii lei. Sumă care sa împărţit la  aproape şase mii de membrii. „Oamenii au nevoie de aceşti bani pentru diferite nevoi. Pentru medicamente, mâncare, întreţinere şi cumpărare de bunuri.   Anul acesta am dat peste 300 mii lei, la 400 de membrii. Pe cei mai nevoiaşi    i-am ajutat cu credite nerambursabile. Am dat 67 de astfel de ajutoare în urma comisiilor realizate la domiciliu. Sumele variază de la caz la caz". Zilnic Casa de Ajutor Reciproc este călcată de zeci de membrii. Aceştia vin să plătească cotizaţia, ori să scoată bani. Dacă stai să îi asculţi te îngrozeşti. Pensiile de mizerie îi determină să facă împrumuturi. „Mama mea are 87 de ani. A lucrat 25 de ani, iar acum are o pensie de 100 lei. Bătaie de joc. Fără mine ar muri de foame. Îi plătesc lunar cotizaţia, iar când are nevoie de bani împrumutăm" O altă femeie venită tocmai din Curtici, stătea şi ea la rând să plătească cotizaţia. La fel pensia de 100 lei. „Deocamdată, doar cotizez, stau la ţară şi mai am câte ceva. Dar ce mă fac când nu mai pot vinde lapte, ouă şi aşa mai departe. Cu integrarea asta cred că va fi vai de ţăranul român", declară Maria T.  Zoltan Hegheduş este supărat foc pe spusele parlamentarilor„ Tăriceanu a promis pensionarilor cu venituri mici bani de sărbători, dar nu am primit nimic", iar Octavian Ando, care are părinţii în pensie spune că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, pentru că atunci omul nu murea de foame.   Aşa trăieşte pensionarul zilelor noastre. De pe o zi pe alta prin împrumuturi de la cele două case de ajutor. Şi făcând cumpărături de la economate. Dacă cineva le va auzi strigătul de disperare, rămâne de văzut…

Sursa: Informatia Aradului