Administratie

Sedinta de Consiliu Judetean cu iz de campanie electorala

01.02.2007 ⋅ 0 comentarii

Intervenţii răutăcioase, cuvinte dure, ironii, replici de campanie electorală şi… aplauze… Cam aceasta a fost în câteva cuvinte atmosfera şedinţei de ieri a consiliului Judeţean Arad care a avut pe ordinea de zi 35 de puncte plus obişnuita rubrică de diverse.

„La finalul mandatului, să avem şi noi drumuri mai bune…”
Primul proiect pe marginea căruia au existat dezbateri a fost cel referitor la repartizarea sumelor defalcate destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Având în vedere prevederile la Legea Bugetului de Stat pe anul 2007, unde se alocă cote defalcate din TVA destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale a căror repartizare se face de către consiliul judeţean prin hotărâre şi ţinând cont de amendamentul depus la proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2007 de către Comisiile camerei deputaţilor şi Senatului din 09.11. 2006, s-a propus repartizarea sumei de 13.695 mii lei astfel: l pentru drumuri judeţene suma de 13.515 mii lei si cuprinderea în bugetul Administraţiei de Drumuri şi Poduri judeţene Arad, respectiv în bugetul propriu al Consiliului Judeţean Arad; l pentru drumuri comunale suma de 180 mii lei şi cuprinderea Consiliului Local al comunei Sintea Mare. „De multe ori firmele care execută lucrări nu le execută conform caietului de sarcini. Oricum drumurile ar trebui reabilitate nu numai plombate, ca să putem spune la sfârşit de mandat că avem drumuri mai bune”, a spus un consilier.
Preşedintele Iosif Matula i-a răspuns că există finanţări şi proiecte Phare depuse pentru Arad-Curtici, pentru toate ieşirile judeţene spre Timiş, Bihor, precum şi pentru tot tronsonul de drum Arad-Moneasa. Pentru toate se vor accesa fonduri structurale. „Toate au durata de rezistenţă expirată şi trebuie modernizate, nu reparate”, a precizat preşedintele CJA.

Bani pentru acţiuni culturale
Unul dintre proiectele la care au existat discuţii în contradictoriu a fost cel referitor la aprobarea Calendarului evenimentelor culturale, artistice, educative, sportive, de sănătate, turism şi tineret pentru anul 2007. CJA a alocat sume pentru diverse evenimente ca: Gala excelenţei arădene, organizată de Centrul Cultural Arad – 10.000 lei; Festivalul Muzical „Pop Star” 2007, organizat de Şcoala populară de Arte Arad – 3.000 lei; Promovare Culturală Tradiţională – „Caravana Tradiţiilor – datini şi obiceiuri locale” şi „Schimb intercultural”, organizate de Centrul Cultural Judeţean Arad – 30.000 lei; Târgul Educaţiei, ediţia a VII-a, organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad – 10.000 lei; Supermaratonul Arad-Bekescsaba şi retur, organizat de primăria şi Consiliul Judeţean Arad, 10.000 lei; Laureaţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale – premii ale Consiliului Judeţean Arad, organizat de CJA şi CCJA – 14.000 lei; Catalogul autorilor arădeni de la 1800 până azi Atanasie marinescu – jurnal, organizat de Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” – 9.100 lei; Parteneriat româno-german în educarea elevilor cu nevoi speciale, organizat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică – 2.000 lei; Nedeia de la Tăcăşele, organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad – 3.000 lei; Târgul de Fete de pe Muntele Găina , organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad – 5.000 lei; Târgul Meşterilor şi Parada Portului Popular , organizat de centrul Cultural Arad – 7.000 lei şi Festivalul - Concurs al cântecului şi jocului popular din Ţara Zărandului, organizat de centrul Cultural Judeţean Arad – 20.000 lei.
Consilierul Aniela Fâciu a cerut executivului să se propună şi alocarea unei sume de bani şi pentru „Ziua Educaţiei Naţionale”, fiind de părere că şi acest eveniment merită luat în considerare. Iosif Matula a răspuns pozitiv cererii consilierei, însă a precizat că banii vor fi alocaţi în lunile viitoare, având în vedere că evenimentul va avea loc abia în luna octombrie a acestui an, până atunci vor exista cel puţin rectificări bugetare.
Aniela Fâciu a continuat spunând că nu ar trebui alocaţi bani pentru Campionatul de tenis, pentru că Clubul de tenis „Ioan Ţiriac” este avizat de Federaţia Română de Tenis. „Nu putem aloca bani pentru o manifestare care se află sub egida altei unităţi. Nu ar trebui să o includem în calendar”, a spus foarte hotărâtă consiliera.
Însă aceasta a fost contrazisă de către consilierul Sever Jurcă, acesta subliniind că nu este nimic nelegal deoarece Clubul de tenis „Ion Ţiriac” are parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad. „Prin urmare această activitate putem spune că este şi a CJA”, a spus Jurcă.
Nici Aniela Fâciu nu s-a lăsat mai prejos răspunzându-i cu o tentă ironică: „Domnul Jurcă este Avocat. Să interpreteze dânsul legea 350 din 2005. De aici se înţelege că CJA nu poate aloca bani pentru o Federaţie…”
Ca să limiteze discuţiile în contradictoriu, preşedintele Matula a luat cuvântul subliniind că turneul este abia în luna august şi până atunci se va găsi o soluţie.

Asociaţiile de tineret nemulţumite de bugetul alocat
Discuţiile cele mai aprige s-au desfăşurat la proiectul cu numărul şase referitor la aprobarea programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul Consiliului Judeţean Arad pentru activităţi non-profit de interes general – Sesiunea I. Asociaţiile de tineret din municipiu s-au arătat nemulţumite de bugetul pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Arad, în speţă 50.000 lei. Aşa că membrii acestora s-au prezentat într-un număr destul de mare în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean.
Consilierul Attila Duka a fost primul care a intervenit ţinând o pledoarie de zile mari despre drepturile tinerilor, cerând executivului să le acorde mai mulţi bani, cuvântare după care a primit zeci de aplauze, spre iritarea preşedintelui Matula care le-a atras atenţia că se află într-o sală de şedinţe în care nu se cuvin asemenea manifestări.
Pentru Asociaţiile de tineret din Arad au mai intervenit consilierii Adrian Ţolea şi Sever Jurcă, spunând că este bine de ştiut că ei au iniţiat acest proiect, dându-i peste nas astfel consilierului independent Duka. „Noi am propus ca suma să fie de un miliard de lei. Am discutat şi cu conducerea CJA şi a fost de acord…”, a spus Sever Jurca.
În timp ce consilierii nu mai ştiau cum şi care să iasă mai în faţă şi să dea bine în faţa tinerilor prezenţi la şedinţă, în sală s-au auzit voci care spuneau mai în glumă mai în serios că a început campania electorală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iosif Matula a precizat deocamdată va dubla suma alocată pentru aceştia, urmând ca la următoarele rectificări de buget să mai primească bani, în funcţie de posibilităţi, însă le-a atras atenţia că aşteaptă şi rezultate cât mai rapide.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: N. Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro