Informatii

Accident mortal la Curtici

19.02.2007 ⋅ 0 comentarii

O femeie de 35 de ani din Curtici şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui autobuz în dimineaţa zilei de ieri. Tragicul accident s-a petrecut pe raza oraşului Curtici, în jurul orei 05.00. În timp ce se afla la volanul unui autobuz marca Mercedes, L. Gheorghe de 49 de ani din Macea, într-un moment de neatenţie a lovit-o frontal pe Z. Simona de 35 de ani din Curtici. După primele cercetări, se pare că victima se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a carosabilului. Speriat de cele întâmplate, primul instinct al şoferului vinovat a fost să părăsească locul accidentului. După câteva minute bune, victima a fost găsită de nişte localnici din Curtici, zăcând într-o baltă de sânge la marginea şoselei. Aceştia au anunţat îndată poliţia şi ambulanţa. Potrivit martorilor, femeia ar mai fi respirat în momentul în care a fost găsită însă până la venirea Ambulanţei, acesta a decedat. Cu toate că a fugit de la faţa locului, şoferul a revenit la locul producerii accidentului după aproximativ o oră, asumându-şi în totalitate vina. Oamenii legii au pornit o anchetă, iar cercetările continuă şi în prezent.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Ana-Maria Stoica ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro