Sport

?Batrana Doamna? incepe sa-i placa lui Lacatus

02.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Abia a debutat mini-returul de campionat şi accidentările sau suspendările afectează lotul „Bătrânei Doamne“. Antrenorul Marius Lăcătuş i-a pierdut în această săptămână pe Varga (accidentat) şi pe Chiriţă, Vasiljevici şi Hidişan, toţi trei suspendaţi. În plus, portughezul Diogo Andrade nu a putut fi recuperat în întregime după contractura musculară suferită la un antrenament săptămâna trecută, astfel că nu putea fi vorba de a fi inclus în lotul pentru partida cu FC Argeş. Cum se ştie, Codreanu, Buican şi Iulian Ştefan sunt în continuare în proces de recuperare după accidentările suferite anul trecut, astfel că antrenorul „alb-roşiilor” a trebuit să lase doar doi jucători valizi în afara lotului. Ei sunt portarul Sebastian Huţan şi juniorul Ioan Hora.
Astfel că lotul cu care se va aborda partida împotriva piteştenilor îi cuprinde pe: Tudor, Mîrne - portari; Bălan, Mihuţ, Balint, Rusu, Tudose, Paşcovici - fundaşi;  Melinte, Thiago, C.Todea, Djokovici, L. Todea, Anca, Simao - mijlocaşi; Apostu, Dănălache, Stojanovici, Simion, Edson - atacanţi. Cei 20 de fotbalişti au intrat în cantonament ieri după-amiază, la hotelul Iris.
Marius Lăcătuş a încercat să corecteze minusurile din jocul cu Steaua dar s-a arătat mulţumit de atitudinea jucătorilor: „Trebuie să avem constanţă atât ca rezultate cât şi ca exprimare în teren. Pentru asta trebuie să facem mai mult şi mai bine în faza de posesie a balonului. Cu Steaua ne-am apărat bine, am avut determinarea, îndârjirea şi agresivitatea pe care mi-o doresc tot timpul de la jucătorii mei, dar nu este destul. Trebuie să facem mult mai multe în atac, să ne creăm ocazii şi să finalizăm. Asta nu înseamnă că toată responsabilitatea cade pe atacanţi, fiindcă aşa cum lor le cer să vina în apărare să recupereze, aşa le cer fundaşilor şi mijlocaşilor să participe la construcţia şi finalizarea atacurilor” a declarat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
În cazul UTA-ei nu se poate vorbi de meciuri decisive, ci doar importante. „Suntem la mijlocul clasamentului, chiar dacă destul de aproape de zona fierbinte. Câştigând punct sau puncte mai ales în faţa contracandidatelor la retrogradare, treptat o să ieşim din zona fierbinte şi ne putem gândi la altceva. Acum însă, toţi trebuie să ne gândim să ne îndeplinim obiectivul fixat la început. Numai rezultatele ne vor descătuşa atât pe noi, cât şi publicul, care, sunt convins, va veni în număr mare lângă echipă”, a precizat Lăcătuş.
 Partida UTA - FC Argeş se dispută sâmbătă, cu începere de la ora 15:30 şi nu va fi  transmis în direct de nici un post de televiziune.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. Herţa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro