Social

?Milioane de oameni, milioane de copaci"

14.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Fundaţia Prais şi Prais Corporate Communications au iniţiat programul naţional de responsabilitate socială corporativă denumit: „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci”, care are ca scop promovarea activităţilor de voluntariat în cadrul companiilor şi a organizaţiilor pentru plantarea de copaci sau alte plante în oraşe şi în împrejurimile acestora. Conform calendarului anual de plantări, toamna (în octombrie şi noiembrie) şi primăvara (lunile martie şi aprilie) orice companie sau organizaţie poate participa la program, primăriile putând acorda avize asupra zonelor pe care le recomandă pentru plantări.
„Obiectivele  urmărite prin acest program sunt: creşterea conştientizării rolului major pe care societatea ar trebui să-l joace în protecţia şi recrearea mediului prin plantarea de copaci şi orice fel de alte plante, promovarea către marele public a activităţilor de voluntariat pentru protecţia mediului şi a implicării noastre ca cetăţeni responsabili, societăţi comerciale, asociaţii, instituţii ale statului în această mişcare, educarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului, prin implicarea ei activă în acest program, obţinerea de rezultate măsurabile la nivel de ţară, evaluate în fiecare an, în noiembrie, crearea unei mişcări naţionale – puterea exemplului pentru alte ţări din Europa, din lume”, afirmă ing. Dana Dănoiu, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului.
Înscrierea se face on-line, pe site-ul www. milioane decopaci.ro, secţiunea „Concurs“, până la data de 1 mai 2007. Conform regulamentului programului, participanţii trebuie să obţină avizul de plantare de la primăriile locale, să achiziţioneze din fonduri proprii puieţii sau plantele de la pepiniere, de la Romsilva sau din orice alte surse pentru care optează şi să întreţină plantele după finalizarea activităţii de sădire. Pe baza rezultatelor obţinute în campaniile de plantare, afişate pe site, se va realiza un top al celor mai active companii şi organizaţii.
Ceremonia de premiere a primilor trei clasaţi va avea loc pe data de 5 iunie, de Ziua Modială a Mediului.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. Mican ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro