Informatii

?Fortat? de vremea frumoasa de afara - Strandul s-a trezit la viata mai devreme decat de obice

19.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Cu toate că mai sunt încă peste două luni până la deschiderea sezonului estival, vremea frumoasă a făcut ca zeci de arădeni să se îndrepte spre Ştrandul Neptun la o plimbare sau la un grătar şi chiar şi la… plajă. Şi cum nici unii dintre agenţii economici nu s-au lăsat mai prejos scoţând deja terasele, într-o oarecare măsură, ieri locul de agrement arădean arătat ca la început de sezon.

La plajă…
Încă de la intrarea la ştrand se putea observa că locul de agrement parcă s-a trezit la viaţă. Nu mai era pustiu la fel ca până în urmă cu câteva săp-tămâni. Îmbiaţi de vremea neobişnuit de bună tinerii, dar şi pensionarii au trecut pe partea cealaltă a Mureşului. Majori-tatea au ieşit doar la plimbare, la o terasă, la un grătar, însă mare ne-a fost mirarea când am văzut câţiva pensionari care şi-au lepădat hainele groase de pe ei postându-se la plajă, în costume de baie. „E vreme foarte frumoasă. Sunt aproape 20 de grade afară. Niciodată nu am mai prins aşa vreme în luna martie. Oricum soarele acesta e mai bun de cât cel de vară şi bronzează mai bine, că nu arde. Din câte am înţeles şi zilele următoare o să fie tot la fel de cald. Şi dacă tot aşa o să fie o să mai venim să stăm la soare…”, ne-a spus o pensio-nară.
„E foarte plăcut să stai la soare. Chiar dacă nu este foarte cald e numai bine. Dacă stai la soare chiar nu e frig deloc. Vin foarte des la ştrand, dar niciodată în luna marie nu am stat la plajă. Vin prima dată anul acesta. Îmi place foarte mult să stau la plajă şi soarele face foarte bine. E bine că nu e aşa de cald ca şi vara, nu faci insolaţie”, ne-a spus un alt pensionar care stătea şi el la plajă.
La aer… la terase
Şi ca dovadă că nu şi-au pus degeaba costumele de baie, unii dintre aceştia care au venit mai devreme la locul de agrement     s-au şi bronzat deja. „E extra-ordinar! Venim de câţiva ani la ştrand şi ne simţim foarte bine, dar nu am crezut că anul acesta o să facem plajă atât de repede. Stau de câteva ore la plajă. Deja m-am bronzat şi până deseară mai este. Sunt aproape 20 de grade şi la meteo a anunţat că o să fie şi mai cald. Şi mânie o să fiu tot aici”, a afirmat încă un bărbat.
Nici tinerii nu s-au lăsat mai prejos. Numai că aceştia nu au ieşit la plajă, ci la o bere şi un mititel. Agenţii economici mai rapizi la minte au profitat de timpul frumos şi şi-au instalat terasele. Aşa că acestea au fost asaltate de cei care s-au săturat de localurile închise şi au avut chef să stea la aer. Şi cum şi zilele următoare meteorologii anunţă vreme frumoasă, se pare că ştrandul îşi va intra în drepturi anul acesta mult mai repede decât de obicei.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: N. Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro