Informatii

Un tanar si-a pierdut viata si alti trei sunt grav raniti

20.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Un tânăr de 20 de ani a decedat, altul se zbate între viaţă şi moarte şi încă doi adolescenţi sunt grav răniţi. Acesta este bilanţul unui cumplit accident rutier petrecut în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orei 23.00, pe drumul naţional 79, în afara localităţii Livada. Din primele cercetări ale poliţiştilor s-a constat faptul că tinerii aflaţi într-un autovehicul marca Honda CRX circulau cu o viteză mult mai mare decât cea legală.
În timp ce se afla la volanul unui autoturism tot Honda dar Civic, C.T. de 24 de ani din Arad, s-a angajat în depăşirea celeilalte maşini marca Honda CRX, condusă de către B. Sabin din Şimand (maşina în care se aflau cei patru tineri, trei băieţi şi o fată). În momentul depăşirii, C.T. l-a acroşat cu partea dreaptă faţă pe B. Sabin, şi asta deoarece cele două maşini încercau să se întreacă ca la un concurs de raliuri. Cei doi şoferi au pierdut controlul volanului, astfel încât primul autovehicul, Honda Civic a părăsit partea carosabilă, ajungând în şanţ, în timp ce cea de-a doua maşină, Honda CRX, a intrat frontal într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, C. Alex, de numai 20 de ani din Păuliş (pasager al autovehiculului marca Honda CRX) a decedat pe loc. Un alt pasager al aceleiaşi maşini se află în comă de gradul II la secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean, iar alţi doi, B. Sabin şi B. Paul sunt grav răniţi internaţi şi ei la spital. Din fericire, şoferul autovehiculului Honda Civic şi pasagerul din stânga s-au ales doar cu câteva leziuni şi o sperietură soră cu moartea. Cercetările poliţiştilor continuă.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A.M. Stoica ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro