Social

Dezvoltarea invatamantului aradean prin participarea la proiecte internationale

21.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Programul Leonardo da Vinci, lansat ca un program comunitar de cooperare transnaţională în domeniul formării profesionale a forţei de muncă se derulează şi în România începând cu 1 septembrie 1997, pentru ţara noastră, participarea la acest program reprezentând un element esenţial de sprijinire a reformei în domeniul educaţiei. În cadrul unui proiect de mobilităţi finanţat prin programul Leonardo da Vinci, al Comisiei Europene, câştigat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, şase reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad şi nouă directori de grupuri şcolare din municipiu şi judeţ au participat la un schimb de experienţă privind „Managementul resurselor într-un sistem de formare profesională descentralizat”. Proiectul s-a adresat personalului de conducere a învăţământului tehnic şi profesional din judeţul Arad, inspectori care prin fişa postului răspund de învăţământul tehnic şi profesional la nivelul judeţului Arad, precum şi directori şi directori adjuncţi implicaţi în conducerea unităţilor şcolare de formare profesională iniţială la nivelul judeţului, atât în mediul rural cât şi în mediul urban. Este vorba de inspectorul şcolar general, prof. Marius Göndör, inspectorul şcolar general adjunct, prof. Maria Orodan, inspectorul şcolar pentru management şi dezvoltare instituţională, prof. Mirela Aldescu, inspectorul şcolar pentru disciplinele tehnice, prof. Vasile Borza, inspectorul şcolar pentru proiecte, prof. Maria Luta, inspectorul şcolar pentru imagine Putnic Laura, cei 9 directori de grupuri şcolare implicaţi în acest proiect fiind: Michaela Borza - Grupul Şcolar „Aurel Vlaicu” Arad, Stelian Ionuţiu - Grupul Şcolar „Iuliu Maniu”Arad, Smaranda Căpăţînă -Grupul Şcolar Transporturi Căi Ferate Arad, Doina Stoica, Adina Avacovici - Grupul Şcolar „Francisc Neuman” Arad, Maria Isopescu - Grupul Şcolar Forestier, Claudia Balaş - Grupul Şcolar Pecica, Romulus Barbatei -Grupul Şcolar Industrial Sebiş, Moisă Tolan - Grupul Şcolar Chişineu-Criş. Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea competenţelor manageriale privind administrarea eficientă a resurselor într-un sistem de formare profesională descentralizat prin participarea la proiecte internaţionale şi cooperare. Mobilitatea s-a desfăşurat în perioada 19-25 februarie 2007, la Jyvaskyla - Finlanda. Mai multe informaţii referitoare la proiectul de schimburi „Managementul resurselor într-un sistem de formare profesională descentralizat” se pot afla  accesând pagina de web a I.S.J. Arad - http://www. isjarad.ro/, la secţiunea proiecte.