Informatii

Lot demonstrativ pentru fermierii aradeni

31.03.2007 ⋅ 0 comentarii

Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Arad a lansat în această săptămână un parteneriat public privat pentru realizarea unor livezi experimentale şi de prezentare. Mai exact este vorba despre punerea la dispoziţie a unui teren aflat în apropierea oraşului Ineu şi care aparţine oficiului pentru înfiinţarea unei livezi de pomi fructiferi importaţi din Italia.
La mijlocul acestei săptămâni pomii care vor fi plantaţi au şi ajuns, astfel că în week-end acolo se va desfăşura deja prima prezentare către fermierii interesaţi.  Aceştia vor putea asista la o prezentare de utilaje agricole necesare înfiinţării unei astfel de culturi, dar se vor putea informa şi cu privire la soiurile performante de puieţi care vor fi plantaţi.
„Sunt puieţi de foarte bună calitate, importaţi din Italia, pentru care nu avem drept de reproducere sau de modificare. Un simplu mugur de la aceşti pomi fructiferi poate ajunge să coste şi 100 de euro“, a precizat directorul OJCA Arad, Ioan Mălăeş. Acesta a mai adăugat că astfel de loturi sunt foarte utile pentru fermieri, aceştia putându-se informa la modul cel mai concret despre noutăţile în domeniu, despre soiurile cele mai bune şi despre modul în care funcţionează o astfel de cultură.
„Este unul dintre proiectele pe care le-am pus în practică cel mai rapid, cu sprijinul unor fermieri care beneficiază de fonduri Sapard, aceştia aducând puieţii, înfiinţând cultura şi organizând demonstraţii în colaborare cu specialiştii noştri şi cu firmele producătoare de utilaje agricole“, a mai precizat Ioan Mălăeş

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Adjudeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro