Informatii

Pregatirile pentru Pasti golesc buzunarele aradenilor

03.04.2007 ⋅ 0 comentarii

Dacă e vorba despre Paşti, cu siguranţă gândul ne zboară automat la cumpărături, cunoscut fiind obiceiul românilor pentru a pregăti un meniu extrem de bogat, în special de Crăciun şi de Paşti. Indiferent de venit, fiecare dintre noi încearcă să aibă la prânzul de Paşti mâncărurile tradiţionale, adică ouă roşii, şuncă, drob de miel şi cozonac.
Acum, la doar câteva zile distanţă de Marea Sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, arădenii se află în plină febră a cumpărăturilor. Dacă până acum o săptămână parcările supermarket-urilor erau „aerisite”, acum cu greu îţi găseşti un loc unde să îţi laşi maşina. De la primele ore ale dimineţii cumpărătorii sunt deja la… treabă. Se cumpără de toate, de la alimente, la cadouri constând în cosmetice, haine, lumânări în diverse forme (mai ales cu specificul sărbătorii), aromate. „Am venit de azi să cumpărăm că mă gândesc că la finalul săptămânii va fi şi mai mare aglomeraţia. Măcar am scăpat de o grijă… Iar dacă mai am nevoie de ceva deosebit care îmi lipseşte pentru gătit, merg la alimentara de cartier. Însă majoritatea le iau de aici…şi la cantităţi mai mari, se simte şi la preţ. Prefer supermarket-ul faţă de piaţă pentru că e mai comod şi nici nu e chiar aşa îmbulzeală. Acolo toată lumea e agitată, parcă ar fi sfârşitul lumii şi se termină toate produsele. Se calcă lumea pe picioare… Numai legumele şi brânza le luăm de acolo…În rest, nu se merită. Până mă învârt prin aglomeraţia aceea, uit pentru ce m-am dus acolo”, afirmă Maria Cionea, o cumpărătoare.
În ceea ce privesc preţurile practicate, acestea sunt cam aceleaşi ca în restul anului, doar la ouă simţindu-se o creştere, acestea ajungând, din nou la 50 de bani pe bucată. Cozonacul se găseşte, în funcţie de calitate, de la 3 lei la 6 lei. Pentru gospodinele moderne care nu mai au timp sau dispoziţie pentru a găti, există pe piaţă o sumedenie de produse de cofetărie şi patiserie gata pregătite sau foietaje care mai trebuie doar umplute. În privinţa preţurilor… acestea variază între 10 şi 35 de lei platoul. De asemenea, există ouă gata vopsite, însă preţul lor este dublu faţă de al celor crude.
* Carnea de miel – scumpă dar … necesară
La carne, în special la cea din miel, situaţia e puţin mai diferită, asta prin prisma regulilor impuse de specialiştii sanitar-veterinari. După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului, în acest an comercianţii sunt  obligaţi să respecte mult mai multe reguli, în sensul că nu se mai poate vinde carne din miel fără a avea ştampila DSV-ului. De asemenea, la nivelul judeţului există  abatoare autorizate aparţinând RB Prod SRL, SC Ropilin Impex SRL; iar punctele de tăiere autorizate pe o perioadă limitată se află în incinta Oborului (SC TOP SA), la Socodor (SC Costrans Oil SRL), la Mâsca (SC Caia Univers SRL), la Şiria (SC Agrima SRL) şi la Lipova (AF Moni).
În ceea ce privesc preţurile practicate în piaţă sunt de 18 lei/kg, în magazine ajungând chiar la 20 –25  lei kilogramul. „E mult … Pentru pensiile noastre de câte 300 de lei cum să ne putem permite mare lucru? O să iau plămâni şi ficat să fac un drob şi destul e. Ne-am învăţat deja cu puţin, nici măcar nu mai sperăm la mai mult. O să vopsesc vreo zece ouă, fac un cozonac cu rahat şi bine e. Măcar puţin să simţim şi noi bucuria Paştelui”, susţine Elena Nistor, pensionară.
* Cadourile …„sărăcire” curată
Pentru a avea o sărbătoare cu un meniu cât de cât mai bogat, o familie are nevoie de minimum cinci milioane de lei, desigur cu nişte cadouri mai mult simbolice. Dacă vorbim de cadouri, e inevitabil să te gândeşti la copii. Şi dacă spui copil, gândul îşi zboară la  haine, jocuri, jucării, pluşuri, dulciuri, iepuraşi şi ouă, puişori şi găinuşe din ciocolată… Oferta extrem de variată îţi ia ochii şi îţi goleşte buzunarele. Spre exemplu un ou … e adevărat imens, din ciocolată, poate ajunge chiar la 50 de lei.  În rest, sunt şi pacheţele cu dulciuri mai simple, care pornesc de la câte 5 lei. Cât despre jocuri, acestea pleacă de la 5 lei şi ajung la câteva zeci de lei, sau chiar sute de lei, în funcţie de complexitate. O bicicletă pleacă, în piaţă, de la 120 de lei şi ajunge, în magazine la câteva sute de lei. La jucăriile din pluş,  oferta este senzaţională. În magazine, în pieţe, supermarketuri …rafturile abundă de figurine din desene animate, animale care atrag privirile. „ Mă tot învârt de o oră pe aici şi nu ştiu ce să îi cumpăr micuţului. Am un băieţel de cinci ani şi nu ştiu, efectiv, ce să-i iau. Dulciuri am luat, am mai cumpărat nişte hăinuţe şi acum mă tot uit la jocuri. Sunt extrem de scumpe dar şi utile pentru dezvoltarea lor. Şi când te uiţi la jucării, chiar că nu mai ştiu. De toate i-aş cumpăra … roboţi, maşinuţe, pluşuri, mitralieră….Numai bani să fie. Amarul lor de bani. Însă ştiţi cum e. Măcar de două ori pe an să simţim că e sărbătoare: la Paşti şi la Crăciun. Iar atunci îi cumpărăm de toate…Doar un copil avem. Însă ce să vă spun, că depăşim 10 milioane de lei”, susţine Florina Marinescu.
Oferte pentru petrecerea Paştelui
În privinţa locului unde îşi petrec Paştele, situaţiile diferă, în funcţie de preferinţe, de bani… O parte dintre arădeni preferă să petreacă cele trei zile de Paşti departe de oraşul de pe Mureş. Cea mai mare parte se pare că a optat pentru  ofertele de peste hotare. Acestea par să fie mai rentabile pentru buzunarele românilor.  La noi în ţară încă se observă  calitatea proastă a serviciilor din turism, absenţa unor manageri care să gestioneze eficient programele din domeniu şi preţurile mult prea piperate.  Anul acesta cele mai asaltate ţări de către turiştii arădeni sunt Bulgaria, Italia şi Spania. Aici ofertele sunt destul de bune. „Împreună cu soţul şi fetiţa voi pleca joi spre Bulgaria. Acolo am hotărât să ne petrecem micul concediu. În hotelul la care ne-am cazat sunt doar români şi mâncarea pregătită este tradiţională românească. Aşa că ne vom simţi ca şi acasă. Am făcut un calcul şi ne costă cu 200 de Euro mai puţin. Mergem la Nisipurile de aur”, spune Mirela Bun.  Astfel, o mini vacanţă de trei nopţi, la un hotel de trei stele, cu toate serviciile incluse şi masa festiva de Paşti, precum şi cu posibilitatea unui circuit la bisericile din zonă, în Noaptea de Înviere, costă cel mult 140 euro de persoană. Agenţiile de turism se  mai întrec să ofere, la preţuri avantajoase sejururi inedite în ţări precum Turcia, Egipt sau Tunisia. Preţul începe de la 250 de euro de persoană pe 6 zile. În România cele mai preferate zone de către arădeni au fost cele din Maramureş, Sinaia, Parâng şi Straja. Acolo unde înroşitul şi încondeiatul ouălor, slujba de Înviere, mersul cu pasca la sfinţit sunt obiceiuri cere nu s-au uitat. Însă preţurile sunt destul de piperate. Astfel, în Maramureş o noapte de cazare cu pensiune completă costă între 25 şi 30 euro, iar pentru masa de Paste, turiştii vor trebui să scoată din buzunar încă 100 lei. Nici pensiunile de pe Valea Prahovei nu sunt mai ieftine. La Buşteni, cazarea şi masa la o pensiune de trei margarete costa 500 de lei! La hotelurile dotate cu jacuzzi, fitness, teren  de fotbal preţurile depăşesc 550 lei pe noapte. Preţul începe de la 250 de euro de persoană pe 6 zile.  Arădenii care au ales muntele pentru Paşti au avut de unde alege. Pentru un sejur de trei zile cu mic dejun şi masă festiva incluse în preţ, la Hotel Palace de patru stele din Sinaia, turiştii vor plăti 325 de lei pentru un pachet, de persoană. La Hotelul Sinaia, de 3 stele, din Sinaia, trei zile de cazare, cu mic dejun şi cina festiva incluse, costă 349 de lei pentru un loc în camera dublă, iar pentru cei mai puţin pretenţioşi cazarea la Hotel Caraiman, de 2 stele, îi va costa 230 de lei. Mai ieftine sunt însă pensiunile, unde pentru trei nopţi turiştii vor plaţi în jur de 200 de lei. Pentru cei care sunt tentaţi de un Paşte la ţară, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) oferă locuri în pensiunile braşovene din zona Bran-Moeciu, dar şi la Zărneşti, Poiana Mărului, Prejmer, Buneşti sau Săcele. Turiştii pot participa la vopsitul ouălor, la pregătirea bucatelor de Paşte, pot lua parte la Denii şi slujba de Înviere la bisericile din zonă. În Bran şi Moeciu se oferă şi plimbări , cu căruţa, la preţul de 6 lei de persoană. Cazarea la pensiunile de 2-3 margarete costa între 65 şi 90 de lei, iar la cele de 4-5 margarete, preţurile ajung de la 100 la 210 lei de persoană pe noapte. În Poiana Braşov, la Hotel Miraj sau Tuia, de 4 stele, un pachet de trei nopţi costă între 580 şi 660 de lei de persoană, bani în care este inclusa cazarea, mâncarea, cina festiva de Paste şi multe alte surprize.  La Călimăneşti-Căciulata, în judeţul Vâlcea, se poate cumpăra unul dintre cele mai ieftine pachete de Paşte din acest an. La Hotel Cozia, de 2 stele, pentru pachetul de servicii care include două nopţi de cazare, gustare tradiţională de Paşte şi un mic dejun tariful este de 176 de lei noi, în timp ce pentru trei nopţi de cazare ajunge la 259 de lei.
În Straja şi Parâng schi pe zăpadă naturală
Proprietarii de cabane şi pensiuni din staţiunile turistice Straja şi Parâng de pe Valea Jiului mizează pe ofertele tradiţionale şi chiar pe faptul că, de Sărbători, pe pârtiile de aici s-ar putea chiar schia pe zăpadă naturală. Pentru o noapte de cazare la munte în Valea Jiului, turiştii vor scoate din buzunar aproximativ 40 de lei.

 

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Madiana Mican, Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro