Informatii

La casele de schimb valutar nu vom mai fi pacaliti

14.04.2007 ⋅ 0 comentarii

* „Jaful” comisioanelor – „gâtuit” printr-un… contract

„Jaful la drumul mare”, cum este numită, pe bună dreptate, practica unor case de schimb valutar privind  comisioanele aplicate fără a le afişa la loc vizibil, va deveni o amintire. Nu o dată am abordat în paginile ziarului nostru experienţa tristă a unora dintre cei care, dorind să schimbe valută, au fost traşi pe sfoară de cei de la casele de schimb care au „omis” să le anunţe comisionul practicat.
Conform legislaţiei în vigoare, casele de schimb valutar au obligaţia de a-i informa pe consumatori despre cursul de schimb şi comisioane, afişând la loc vizibil tarifele practicate. Cursurile de schimb valutar trebuie înscrise pe acelaşi suport sau panou, într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului. Dacă se practică mai multe cursuri pentru aceeaşi monedă, vor fi afişate pe panouri diferite.
Mai nou, operatorii economici au obligaţia ca, înainte de operaţiunea efectivă de schimb valutar, să informeze consumatorul, atât verbal, cât şi în scris, cu privire la cursul practicat, prin completarea unui formular de acceptare a tranzacţiei, semnat de ambele părţi, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a alege dacă doreşte sau nu să facă schimbul. Formularul de acceptare a tranzacţiei trebuie să fie scris vizibil, lizibil şi literele să aibă mărimea minimă de 10 (mărime caracter) şi va cuprinde, obligatoriu, informaţii referitoare la agentul economic.
Aşadar, de săptămâna viitoare, la fiecare schimb de valută se va semna un contract, formularul despre care aminteam fiind un fel de contract între casa de schimb şi cel care vinde sau cumpără valută. Pe de altă parte, pe lângă formularele acestea vor trebui eliberate şi bonurile fiscale.
Deşi noile reglementări vor intra în vigoare peste câteva zile, operatorii de la casele de schimb valutar din Arad nu ştiu despre vreo modificare în acest sens. „Nu am auzit să se schimbe nimic în ceea ce priveşte legislaţia. Formulare? Chiar nu ştiu de astea… Nu ştiu la ce vă referiţi”, afirmă  o angajată a uneia dintre casele de schimb valutar din centru. Iar răspunsurile au fost similare din partea tuturor celor abordaţi.
Nici clienţii nu cunosc noile reglementări legislative aduse de fapt în sprijinul lor. „Am auzit ceva la televizor, dar nu am înţeles clar ce se va schimba. Oricum bine ar fi să se mai facă curăţenie între cei cu schimbul valutar că mulţi au păţit-o. Chiar şi eu… Nu am fost atent şi m-au  tras pe sfoară. Asta e! Neatenţia se plăteşte. Însă sunt mulţi oameni simpli care chiar nu înţeleg şiretlicurile pe care le aplică majoritatea caselor de schimb. Bine ar fi să se aplice noile reguli”, consideră Mihai Roman din Arad.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Madiana Mican ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro