Informatii

Membrii trupei HARA au ajuns ? prea tarziu

03.05.2007 ⋅ 0 comentarii

Cu toate că erau o componentă importantă a programului derulat în ziua de 1 Mai pe Ştrandul Neptun, formaţia HARA nu a mai ajuns în faţa arădenilor.
Acest lucru s-a datorat faptului că membrii trupei, cu toate că fuseseră anunţaţi (şi plătiţi) din timp de programul spectacolului, când le-a venit rândul să urce pe scenă, lipseau cu desăvârşire. Organizatorii au cerut formaţiei care evolua să mai interpreteze o piesă pentru a mai trage de timp, dar nici acest artificiu nu i-a „ajutat“ pe cei de la HARA să ajungă la timp pentru a-şi respecta angajamentul.
De menţionat că în tot acest răstimp, membrii formaţiei Cargo, care urma să evolueze după HARA, erau deja acolo, aşteptându-şi cuminţi şi disciplinaţi rândul.
Sătui de atâta aşteptare, organizatorii i-au cerut prezentatorului să anunţe formaţia Cargo, moment în care mult aşteptaţii membrii ai trupei HARA şi-au făcut apariţia în spatele scenei cu scârţâituri de roţi. După un scurt schimb de replici acide, organizatorii le-au explicat acestora că nu şi-au onorat angajamentul şi prin urmare că nu vor mai urca pe scenă, astfel că la primele acorduri ale celor de la Cargo, microbuzul Har-ei a demarat la fel de în trombă cu tot cu „vedetele“ trupei.
Spectatorii prezenţi în faţa scenei, destul de zgribuliţi de frig, nu au părut să regrete foarte mult lipsa celor de la HARA, bucurându-se în schimb la maxim de spectacolul oferit de veteranii de la Cargo.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: C.A. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro