Administratie

Din cauza restrictiilor de circulatie pentru tir-uri, La vama au fost suplimentate benzile

19.07.2007 ⋅ 0 comentarii

Interdicţia de circulaţie aplicată maşinilor de mare tonaj, odată cu instaurarea caniculei a început deja să producă efecte.
Primii afectaţi de această măsură, exceptând şoferii acestor maşini şi patronii firmelor transportatoare sunt poliţiştii de frontieră, care s-au trezit cu o avalanşă de tiruri în intervalele orare în care circulaţia e permisă.
Astfel, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad  a dispus, de ieri, suplimentarea numărului de benzi în punctele de trecere a frontierei din Nădlac şi Vărşand, pentru fluidizarea traficului de autotrenuri, pe întreaga durată a restricţiilor.
Pentru un efect maxim, măsura luată de IJPF se aplică tocmai pe segmentul orar vizat adică 22.00 – 11.00.
 „Am discutat şi convenit cu partea  maghiară asupra acestei decizii, astfel că s-a decis suplimentarea cu încă o bandă, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire, pentru tranzitul autotrenurilor. Bineînţeles că  a fost suplimentat şi numărul poliţiştilor de frontieră din cele două puncte de trecere. Tot în colaborare cu partea maghiară am decis ca autotrenurile care nu transportă marfă să nu mai fie oprite la cântar“, a declarat şeful IJPF, comisar Ioan Handra.
Numărului de TIR-uri care tranzitează vămile arădene într-o singură zi este de circa 1500.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: C.A. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro