Informatii

Cursuri de calificare pentru detinuti

17.09.2007 ⋅ 0 comentarii

La penitenciarul de maximă siguranţă din Arad s-au organizat de curând o serie de cursuri de calificare profesională la care au participat 86 persoane private de libertate. „Meseriile în care aceştia au fost pregătiţi sunt: tapiţer, iniţiere operare PC , lucrător structuri construcţii. În conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru a putea participa la cursuri de calificare, persoanele private de libertate trebuie să fi absolvit cursuri gimnaziale şi să mai aibă cel mult 9 luni de executat din pedepsele aplicate până la intrarea în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată. Avantajele participării la cursurile de calificare organizate în interiorul locului de deţinere sunt pe lângă calificarea obţinută şi  deducerea din pedepsele aflate în curs de executare a unui număr de 15 zile şi acordarea unor drepturi băneşti”, susţine Edurad Magold, purtător de cuvânt al penitenciarului arădean.
Cursurile de calificare sunt organizate cu sprijinul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, ca finanţator, şi Fundaţia Româno - Germană ca furnizor de servicii.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. Mican ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro