Administratie

Aproape nevătămat ?ntr-o situaţie explozivă

28.12.2007 ⋅ 0 comentarii

Explozie ieri, în plin centrul oraşului . Un arădean a scăpat cu viaţă, ca prin urechile acului, după ce butelia pe care încerca să o monteze în bucătăria apartamentului a explodat. Accidentul a avut loc la orele prânzului, într-un apartament de pe strada Ştefan Cicio Pop.

Deflagraţia i-a speriat teribil pe locatarii imobilelor de pe strada Mihai Eminescu, marea lor majoritate fiind vârstnici. Cineva a anunţat pompierii, iar două autospeciale au sosit de urgenţă la adresa indicată, chiar în momentul în care bărbatul care a provocat explozia a ajuns în stradă, plin de funingine şi cu părul pârjolit. Pompieri au intervenit în apartamentul înecat de un fum gros, care s-a răspândit repede pe toată strada. Locatarii imobilelor alăturate au ieşit în stradă, panicaţi că incendiul va ajunge şi la locuinţele lor. „Am auzit două bubuituri. Am simţit că se scutură clădirea din temelii”, a declarat o vecină.

Bărbatul, şocat de cele întâmplate, nu prezenta răni serioase, însă a fost transportat la spital pentru investigaţii ample. Se pare că norocul bărbatului, aşa cum ne-au informat pompierii, a constat în faptul că a fost afara suflului exploziei, care l-ar fi omorât pe loc.

Pompierii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii exploziei şi urmează să estimeze şi valoarea pagubelor. Care, desigur, vor fi suportate de vinovat.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Camelia Catean ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro