Stire

Asistente medicale versus directorul ASP

25.01.2008 ⋅ 0 comentarii

Protest spontan la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă

Nemulţumite de condiţiile impropii de muncă, de salariile mult prea mici pe care încă nu le-au primit, câteva zeci de asistente, de la mai multe secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, au încercat să-şi facă dreptate.

Nemulţumirile lor s-au îndreptat în special spre Gabriela Ţârle, directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Arad, care, prezentă la o emisiune difuzată de un post local de televiziune, le-a acuzat pe asistentele medicale că vor doar bani şi nu îşi fac treaba.

Astfel, ieri, cu puţin înaintea prânzului, asistentele şi-au părăsit secţiile şi s-au postat în faţa uşii de la ASP, cerând explicaţii directorului. Deja o persoană mult prea controversată, atacată în ultima perioadă datorită primei exorbitante pe care şi-a acordat-o la finalul anului trecut, Gabriela Ţârle s-a baricadat în spatele uşilor, nefiind dispusă să stea la discuţii. Mai mult, nemulţumirile protestatarelor au fost legate şi de faptul că „nu au cu ce să lucreze, în spital nefiind de nici unele.“ „Nu am cunoştinţă de vreo problemă în spital. Managerul spitalului mi-a spus că sunt şi medicamente şi pansamente. Dacă asistentele au vreo nelămurire, să se adreseze managerului”, spune Gabriela Ţârle.

Mirandolina Prişcă, managerul spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, a rămas surprinsă când a auzit de protest. „În ceea ce priveşte neplata salariilor pe luna decembrie, aceşti bani există pe hârtie însă nu au fost trimişi de la Casa de Asigurări care se pare că nu i-au primit de la Bucureşti. De îndată ce banii vor sosi, în 48 de ore vor intra pe card”, ne-a explicat managerul, conştientă că unul dintre motivele protestului este cel al neplăţii salariilor. Asistentele medicale spun că vor continua să ceară explicaţii responsabililor şi nu vor mai accepta să muncească în condiţii mizere. Acestea spun că nu există medicamente, pacienţii fiind nevoiţi să-şi cumpere inclusiv pansamentele sau seringile. Mai mult, acestea susţin că s-au săturat de saloanele murdare şi de lipsa de personal care le „obligă” să muncească mult prea multe ore.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/