Stire

Atacantul Mihai Guriţă s-a transferat la UTA!

31.01.2008 ⋅ 0 comentarii

„Bătrâna Doamnă” continuă să ne ofere surprize de la o zi la alta şi unele tot mai interesante. Finanţatorul Nicolae Bara ne-a confirmat telefonic ştirea zilei legată de înţelegerea cu fostul atacant al Farului Constanţa, Mihai Guriţă. În vârstă de 35 de ani experimentatul vârf a mai cochetat în acest sezon competiţional cu Steaua şi Gloria Buzău, după care a revenit la echipa de la malul mării, reziliindu-şi contractul în această iarnă.

„Marin Barbu nu l-a cerut în mod expres pe Guriţă la echipă. Este adevărat că a lucrat mult timp cu el la Foresta, acest aspect reprezintă un avantaj şi sper să ne ajute să ne salvăm. Va pleca sâmbătă în Antalya odată cu mine, iar contractul va fi perfectat doar până la sfârşitul sezonului, iar apoi vom vedea ce va fi, în funcţie de îndeplinirea obiectivului”, a precizat Nicolae Bara. Domnia sa aşteaptă în continuare răspunsul final al portughezului de la CFR, Pedro Oliveira, dar în proporţie de 99% consideră că şi împrumutul mijlocaşului ofensiv este rezolvat, fapt pentru care i-a cumpărat deja biletul de avion cu destinaţia Turcia. Fundaşul Raul Marincău a efectuat deplasarea în Antalya ieri-dimineaţă cu restul lotului, care mai cuprinde deocamdată 25 de jucători: portari- Daniel Tudor, Marius Mârne şi Sebastian Huţan; fundaşi- Ionuţ Bălan, Dorin Mihuţ, Alin Chiţa, Raul Marincău, Constantin Bumbac, Claudiu Pascariu, Nikola Vasiljevic; mijlocaşi- Ioan Hora, Florin Hidişan, Cristian Todea, Florin Dan, Radu Mărginean, Bruno Simao, Norbert Varga, Andrei Gornic, Norbert Polgar, Lucian Todea, Valentin Furdean, Cristian Melinte; atacanţi- Rolando Edson, Alexandru Bălţoi, Mircea Ilie, Robert Roszel. La solicitarea antrenorului principal Marin Barbu, Marincău va da practic probe de joc la UTA pentru a convinge dacă merită cooptat în lot, el neevoluând de un an şi jumătate datorită problemelor medicale. „Pe lângă Guriţă şi Oliveira vor mai veni maxim 2 jucători deoarece în general acum suntem acoperiţi pe posturi. În Antalya vom discuta şi cu arădeanul Sorin Botiş, pe care personal nu îl cunosc, va mai veni un jucător străin aflat acum în pregătiri cu o altă echipă, dar acest lucru se va produce după revenirea echipei din Turcia. Sâmbătă sper să se afle alături de mine în avion şi Iulian Ştefan, astăzi voi primi verdictul final al medicului de la Bologna, iar pe Radovanovic îl vom avea din nou apt de joc din luna martie. Consider că transferurile la UTA s-au încheiat astăzi (n.r. ieri)”, a concluzionat Nicolae Bara. Omul de afaceri bucureştean a recunoscut că în ultimul timp s-a ocupat singur de problemele financiare de la club, în lipsa unui răspuns din partea partenerului său Bobby Păunescu şi a unui alt potenţial investitor, Virgil Tiran. „Am reuşit să reeşalonez restanţele financiare pe care le avem faţă de CFR Cluj, Dinamo şi urmează să ne înţelegem şi cu FC Argeş. Este multă muncă la club în această perioadă, mai avem multe de pus la punct şi faţă de jucători. Există totuşi semnale pozitive, pe vineri (n.r.mâine) am înţeles că domnul Tiran va vira o sumă de bani la club, iar săptămâna viitoare va veni la Arad, deci este hotărât să investească, iar cu domnul Păunescu nu am reuşit să mai vorbesc în ultima perioadă, l-am contactat în schimb pe administratorul său de la S.C.IMAR, domnul Mauro Flora şi am primit asigurări că vom avea şi sprijinul lor”, s-a arătat optimist Nicolae Bara. Cel ce menţine echilibrul la club nici nu vrea să conceapă că UTA nu va reuşi să se menţină în prima ligă, dar e conştient că va fi o luptă dificilă, cu un program de campionat infernal, terenuri grele, la care se mai pot adăuga inerentele accidentări şi suspendări datorate cartonaşelor. Bara mai admite că s-a înhămat din nou la o muncă infernală, dar care poate să-i aducă şi satisfacţii şi nu se pune problema să mai dea înapoi. De sâmbătă se va afla alături de fotbalişti în celebra staţiune de la ţărmul Mediteranei, urmând să asiste la amicalele programate pe 3 şi 5 februarie. Primul test de verificare pentru alb-roşii, în cantonamentul de 12 zile de la Kemer(Antalya), va avea loc mâine cu cehii de la FC Brno.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Sorin_Puscuta ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului