Stire

Concediu de anchetă penală

13.02.2008 ⋅ 0 comentarii

Dumitru Nişulescu, şef  Serviciu Sănătate Animală, şi Cornelia Indreica, angajată la Laboratorul de Parazitologie din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, angajaţi cu vechime de aproximativ 10 ani şi niciodată confruntându-se cu probleme de disciplină în muncă, sunt anchetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Cei doi angajaţi ai DSVSA Arad, sunt anchetaţi pentru că l-au ajutat pe belgianul Vincent Dubuisson la întocmirea actelor de export după orele de program, Dubuisson fiind proprietarul unei firme de comerţ intracomunitar de animale, cu sediul în Sâmbăteni. Garda Financiară din judeţul Caraş-Severin l-a sesizat pe Dubuisson că nu a plătit taxele pentru nouă transporturi care conţineau un număr aproximativ de 400 de viţei. Vincent Dubuisson a făcut o plângere la Poliţia Municipiului Arad, acuzându-i pe cei doi angajaţi DSVSA Arad că au efectuat cele nouă exporturi fără ştirea lui, falsificând semnătura şi ştampila proprietarului şi cauzându-i un prejudiciu de 400.000 euro. Viorel Agud, director executiv DSVSA Arad ne-a declarat: „Noi am realizat o anchetă interioară dat fiind faptul că cei doi au fost reclamaţi şi am convocat Comisia de Disciplină. Dosarele de export sunt aparent în regulă, poliţia va decide dacă sunt ştampile, semnături false.” În prezent, ancheta este în derulare, se audiază martori şi se iau declaraţii. Situaţia acuzaţilor la locul de muncă este neclară, aceştia sunând să anunţe că sunt în concediu medical. Viorel Agud, mai declară: „Cei doi vor fi mutaţi pe timpul anchetei în alte secţii care nu au legătură cu unităţile de transport. După primirea unei sentinţe definitive, dacă sunt găsiţi vinovaţi, atunci urmează demiterea lor, până atunci nu.”

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului