Stire

Ovidiu Ghiniţă, nominalizat la premiile UNITER

21.02.2008 ⋅ 0 comentarii

După mult discutatul spectacol Iubirea Fedrei, spectacol care a beneficiat anul trecut de patru nominalizări la Gala Premiilor UNITER, Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad revine în atenţia publicului şi a criticii de specialitate cu o nouă nominalizare. 

Este vorba despre nominalizarea la premiul pentru cel mai bun rol secundar acordată actorului arădean Ovidiu Ghiniţă pentru rolul Tatăl din spectacolul Vis. Toamna de Jon Fosse în regia lui Radu Afrim.

Având o biografie impresionantă cu peste 20 de roluri interpretate la teatrul din Arad, printre care Treplev în Pescăruşul de Cehov, regia Ion Mânzatu, Vicenzio, în Măsură pentru măsură de W. Shakespeare, regia Ştefan Iordănescu sau Doctorul şi Preotul în mai recentul Iubirea Fedrei de Sarah Kane în regia lui Mihai Mănuţiu, cu roluri în filme româneşti şi străine (Regii Blestemaţi), Ovidiu Ghiniţă este la ora actuală unul dintre „cei mai valoroşi actori români”, aşa cum declara Laurian Oniga, directorul Teatrului Clasic Ioan Slavici în conferinţa de presă ce a avut loc ieri.

Laurian Oniga a mai subliniat faptul că această nominalizare este ea însăşi un „premiu”, dar speră că juriul din acest an al Galei Premiilor UNITER, gală ce va avea loc pe data de 14 aprilie va recunoaşte în mod oficial talentul marelui actor arădean. Catalogat de către Ovidiu Cornea, secretar literar al teatrului ca un „om de o modestie greu de imaginat”, Ovidiu Ghiniţă a vorbit presei despre activitatea sa şi a încheiat discursul său din cadrul conferinţei de presă cu mulţumiri calde pentru susţinere şi înţelegere aduse soţiei, copiilor, conducerii teatrului, colegilor.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: C.L. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro