A expedia situaţia proclamării independenţei provinciei Kosovo doar ca pe un fapt divers fără însemnătate pentru noi este o mare greşeală. La fel de mare ca şi la a exacerba însemnătatea unui act unilateral previzibil însă de mulţi ani cu ipotetice scenarii care ar viza teritorii româneşti locuite de etnici maghiari (sau secui).

Asemănări între Kosovo, de exemplu, şi aşa-numitul Ţinut Secuiesc există: ambele sunt teritorii-enclavă formate din considerente istorice pe teritoriul statului sârb, respectiv român, prin mutări de populaţii din decizia unui mare imperiu care, în timp, au depăşit net numeric populaţia autohtonă. Pentru sârbi, Kosovo reprezintă leagănul istoriei lor de neam cum pentru români spaţiul transilvan este sfânt. Şi în Kosovo şi în Ţinutul Secuiesc, majoritarii au acţionat pentru îndepărtarea sârbilor, respectiv a românilor din regiune şi pentru realizarea unei aşa-numite purificări etnice, prin diverse metode (nu neapărat agresive). Kosovarii au avut sprijin constant din partea Albaniei în tendinţa lor secesionistă în timp ce statul ungar şi-a manifestat mereu interesul pentru a proteja drepturile maghiarimii din diaspora. Aici se cam opresc asemănările. În timp, cele două state, cel sârb şi cel român, au acţionat cu totul diferit pentru a rezolva problema minorităţilor naţionale de pe teritoriul lor. În Kosovo, s-a intervenit cu forţa pentru a sugruma identitatea naţională a etnicilor albanezi. La noi, minorităţile sunt protejate prin lege iar maghiarii au reprezentare parlamentară, în Guvern şi în structurile administrative la toate nivelele în judeţele unde există populaţie de etnie maghiară. Dialogul a înlocuit forţa. Iar apartenenţa României şi Ungariei la UE îndepărtează orice probleme legate de redesenarea frontierelor sau pierderi de teritoriu.

Pornind de la contextul general, este interesat de constatat cum văd problema Kosovo şi a eventualelor implicaţii pentru România reprezentanţii unor formaţiuni politice arădene dar şi cei ai unor formaţiuni care reprezintă diferite minorităţi.

Simion Jarco, preşedintele Uniunii Democratice a Sârbilor Arad: „Este un moment cu totul nedorit. Kosovo aparţine de Serbia, de fapt putem spune că Serbia s-a născut în jurul provinciei Kosovo. Aici există peste 70 de biserici ortodoxe sârbeşti şi mănăstiri, aici este Patriarhia. Albanezii sunt venituri pe acele meleaguri, au fost colonizaţi de turci. Este drept că în timp s-a schimbat structura etnică a provinciei dar nimeni nu poate fi de acord cu pierderea a 15 la sută din teritoriul naţional al Serbiei. Ce s-ar întâmpla în alte împrejurări unde o populaţie s-a înmulţit foarte mult? O să ajungem să avem un stat independent în România? În altă ordine de idei ne bucură faptul că atât Guvernul, Parlamentul României cât şi Preşedinţia au adoptat atitudinea cunoscută în privinţa declarării independenţei provinciei Kosovo şi sper să-şi menţină acest punct de vedere până ce le va veni şi altora mintea la cap”.

Mihăiţă Calimente, deputat PNL : „Din punctul meu de vedere, cred că am căzut iarăşi într-o isterie naţionalistă atât din partea românilor cât şi a maghiarilor, lucruri pe care credeam că le-am uitat de mult. Trebuie pornit de la ideea că ceea ce s-a întâmplat în Kosovo nu se poate întâmpla în România, România şi Ungaria fiind ţări ale Uniunii Europene, membre ale NATO. Dincolo de acest lucru, tendinţa UCM de a-şi declara aşa numita autonomie, pe mine mă contrariază: se va declara autonomia nu numai faţă de statul român ci şi de restul maghiarimii din România? Cred că suntem pe cale de a avea o nouă minoritate şi anume minoritatea secuiască. Din punctul de vedere politic, Parlamentul României a adoptat această poziţie pentru a marca clar că ceea ce s-a întâmplat în Kosovo nu poate fi un precedent. În ceea ce priveşte UDMR, eu nu cred că trebuie să se retragă de la guvernare, poziţia din Parlament este una iar cea adoptată de Guvern este cu totul altceva iar prin semnalul dat de consilierul pe probleme de apărare al Preşedinţiei, domnul general Degeratu, putem trage concluzia că România în final, atât la nivelul preşedinţiei cât şi al Parlamentului nu va putea avea altă poziţie decât cea a Uniunii Europene”.

Michael Szellner, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor: „Opinia pe care o exprim este a mea personală, deoarece la nivelul Forumului încă nu s-a discutat să avem o opinie. Personal, pot să îi înţeleg pe cetăţenii din fosta Provincie Kosovo în năzuinţa lor de a avea un stat propriu. Este clar că atâta timp cât au făcut parte din fosta Republică şi apoi Federaţie a Serbiei şi Muntenegrului, aceasta nu crede că există un motiv de a pierde un teritoriu. Să nu uităm, în asemenea situaţii, o parte susţine legitimitatea iar alta, ilegitimitatea. Cred că acest conflict încă mai trebuie rezolvat pe cale diplomatică, pentru că la formarea Federaţiei Serbiei şi Muntenegrului, fosta Provincie Kosovo nu a fost întrebată dacă doreşte să facă parte din ea. De aceea cred că sub supervizarea ONU, trebuie găsită o soluţie diplomatică, aşa cum s-a procedat şi la desprinderea celorlalte republici separatiste din fosta Iugoslavie. Cred, indiferent dacă ne place sau nu ne place, că este inevitabilă separarea provinciei care doreşte să devină stat, indiferent dacă va fi sau nu recunoscută de unele au altele dintre statele lumii – este un fapt împlinit. Înţeleg pe cei din Kosovo dar îi înţelegem şi pe guvernanţii de la Belgrad, care se simt din punctul de vedere al statului pe care îl reprezintă, dezamăgiţi de pierderea probabilă a încă unui teritoriu. Cred că în momentul de faţă România nu a putut să ia o altă atitudine având în vedere relaţiile de vecinătate pe care le avem cu Serbia. Cred că guvernanţii noştri s-au pripit când au anunţat recunoaşterea sau nerecunoaşterea statului. A fost o hotărâre pripită, dar este clar că nu puteau da altă declaraţie - ar fi însemnat lezarea tratatului de vecinătate cu un stat cu care nu am avut probleme”.

Gheorghe Seculici, preşedinte PD-L: „Situaţia din Kosovo este cu totul alta decât cea a minorităţii maghiare de la noi. Nu seamănă deloc strategia faţă de zonele din România, cu populaţie majoritar maghiară, cu cea a Guvernului Serbiei faţă de Kosovo. Îngrădirea libertăţii de exprimare, a şcolilor în limba albaneză, a libertăţilor religioase, toate acestea au generat conflicte permanente care au încercat să fie stinse cu forţa prin acţiuni ale armatei sârbe.  La noi s-a ajuns la bune rezultate prin dialog, comunitatea maghiară este reprezentată în Parlament, se poate exprima liber în limba maternă inclusiv în instanţă. Este reprezentată la toate nivelurile administraţiei publice din România. Ce cred că este adevărat, momentul discuţiilor din România fiind în pragul campaniei electorale există foarte multă agitaţie în lumea politică. Dar ca reprezentare la nivelul nostru în Uniunea Europeană, nu cred că există motive de îngrijorare. De aceea sunt convins că abordarea problemei în acest moment trebuie făcută de pe alte planuri şi în alt context”.

Levente Bognar, preşedintele Consiliului reprezentanţilor unionali judeţeni ai UDMR Arad: „Având în vedere că este o chestiune de politică externă, ţinând cont că state importante din lume, respectiv America, Anglia şi Franţa, puteri importante din Europa au avut o poziţie politică de ani de zile vizavi de problematica din Balcani, inclusiv problema Kosovo, cred că dreptul la autodeterminare cum s-a mai specificat de mai multe ori în Europa este un moment în care s-a uzat în Kosovo de acest drept. Bineînţeles că la ora actuală este o problemă delicată în ceea ce priveşte interpretările şi eu cred că mergând în ideea principiilor europene în ceea ce priveşte poziţia UDMR-ului este acea care la ora actuală este în concordanţă cu marile puteri care decid politica mondială, respectiv europeană. Noi ne considerăm întotdeauna adepţii doctrinelor din Europa şi cred că folosirea raţiunii şi a găsirii unor soluţii prin înţelegere se poate rezolva în mod corespunzător şi această problemă. Eu cred că acolo se greşeşte pentru că de multe ori se face confuzie adică se caută din partea unor extremişti să pună egalitatea între Kosovo şi alte zone. Consider că fiecare regiune, fiecare comunitate respectiv ţară are specificul ei. Soluţiile care sunt în favoarea anumitor comunităţi trebuie soluţionate în contextul specific local. Şi problemele care sunt de găsit în fiecare zonă şi pentru fiecare comunitate trebuie să fie bineînţeles în contextul locului. În altă ordine de idei, trebuie să recunosc că poate şi oamenii noştri care au fost în Kosovo la proclamarea independenţei nu trebuiau să meargă acolo pentru că la urma urmei este o problemă care nu îi privea direct pe ei”.

Sursa: Glasul Aradului