Stire

Duminica, ziua norocoasă a cerşetorilor

25.02.2008 ⋅ 0 comentarii

Duminică de duminică, Biserica Ortodoxă Şega, din zona UTA, este pur şi simplu înconjurată de sărmani, oameni care cerşesc un colţ de pâine. Copii care abia au învăţat să vorbească sau bătrâni, cu toţii stau în frig şi cer un ban credincioşilor care ies de la slujbă.

Ziua milosteniei

Cerşetori de meserie sau doar oameni uitaţi de soartă, mult prea săraci ca să nu fi uitat de demni-tate, stau în faţa bisericii şi îndură frig cu speranţa că cei care vin la biserică sunt mai darnici.  „Am 68 de ani, sunt bolnavă de ciroză, am doi copii şi nu am bani de păine, să nu mai vorbesc de medicamentele pe care trebuie  să le iau, curentul mi l-au tăiat, gazul la fel, aduc lemne în spate de pe unde găsesc. Stau în faţa bisericii deoarece oamenii îmi dau mai mulţi bani ca pe stradă, nu mă interesează dacă e frig sau nu... stau şi cerşesc”, ne spune Maria Busuioc o femeie neajutorată.

La doar 17 ani, o tânără luptă pentru a supravieţui. Singura sa armă este privirea mult prea tristă: „Stau în faţa bisericii deoarece lumea e mai bună şi îmi mai dă câte un leu, singura mea speranţă de a trăi este cerşitul. Am un copil şi trebuie să îi cumpăr şi eu câte ceva.”

Treci cu durere în suflet pe lângă ei. Sunt prea mulţi şi nu îi poţi ajuta pe toţi. Te gândeşti că mai vin şi alte duminici şi tot pe treptele lăcaşului de cult îi vei găsi. Acolo sunt oamenii cu suflet bun. Sunt cei care nu uită să-i mulţumească lui Dumnezeu şi dau câte un bănuţ sărmanilor. „Vă spun sincer că nu le prea dau bani pe stradă, dar când îi văd aici cum stau în faţa casei lui Dumnezeu parcă mă trec fiorii, le mai dau şi eu cât pot din puţinul meu”, ne-a declarat o credincioasă.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Simina_Stana ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro