Stire

Iluminatul Catedralei Catolice inaugurat oficial

17.03.2008 ⋅ 0 comentarii

La Catedrala Catolică a avut loc aseară, inaugurarea oficială a iluminatului arhitectural al acesteia. În prezenţa a zeci de credincioşi catolici dar şi a trecătorilor, primarul Gheorghe Falcă împreună cu familia şi viceprimarul Levente Bognar au tăiat panglica albă, semn că arădenii vor mai avea încă un punct de reper de admirat.

Deşi probele finale pentru iluminat au fost făcute cu 20 de minute înainte de eveniment, totul a decurs fără niciun fel de probleme. „Am reuşit să ducem la final şi acest proiect pentru comunitatea catolică. Acum arădenii şi nu numai vor mai avea încă un reper de atractivitate turistică”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Şi preotul paroh s-a arătat fericit de această inaugurare, mai ales că reprezintă o bucurie pentru comunitatea catolică din oraşul nostru.

Patrimoniu cultural al oraşului

Ioan Horvath, preot paroh al Catedralei Catolice a menţionat că, „nu pot să zic că reprezintă o schimbare la faţă a Catedralei dar este un lucru bun atât pentru noi, cât şi pentru comunitatea noastră şi nu numai. Acest proiect de iluminat îi aparţine în totalitate administraţiei locale, noi doar ne-am dat acordul. De altfel ne bucură iniţiativa Primăriei mai ales că în acest mod atât turiştii cât şi noi vom putea admira frumuseţea arhitecturală a Catedralei.” Iluminatul Catedralei Catolice va funcţiona pe parcursul fiecărei nopţi, la fel ca celelalte clădiri iluminate în acest mod (Primăria, Teatrul de Stat).

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Timpa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro