Stire

Blocaj ?n vamă

18.03.2008 ⋅ 0 comentarii

Sute de TIR-uri au blocat Vama Nădlac după ce sâmbătă şi duminică nici o maşină de mare tonaj nu a putut intra în Ungaria. Acest lucru a fost interzis de autorităţile maghiare pentru că erau zile de sărbătoare. Acest lucru a „favorizat” blocarea traficului rutier în  zona Vămii Nădlac.

Drumul Naţional 7 are doar două benzi de mers iar una a fost blocată de TIR-uri până spre orele prânzului. Pe o şosea atât de intens circulată, blocarea unui sens a dus automat la oprirea circulaţiei. Se pare că acest lucru s-a datorat şi faptului că vameşii maghiari au controlat amănunţit fiecare autovehicul.

Pe lângă toate acestea, în vamă au apărut şi alte câteva sute de TIR-uri conduse de bulgari, care după izbucnirea conflictului în Kosovo evită să mai tranziteze Serbia.

Astfel că ieri dimineaţă, coada de automărfare depăşea şapte kilometri. „Noi am luat măsurile pentru a asigura un trafic fluent. Pe teritoriul maghiar există două benzi de circulaţie iar noi am trimis patru oameni de la noi, pe lângă cei patru maghiari. Astfel s-a mărit numărul persoanelor care asigură controlul vamal. Datorită faptului că sunt mulţi şoferi indisciplinaţi, Poliţia Nădlac împreună cu cea comunitară au organizat patrulări pentru a nu bloca traficul. Împreună cu Poliţia Rutieră am luat măsura de a dirija şoferii şi spre Vama Vărşand, aceasta fiind puţin mai aerisită. Până mâine dimineaţă (n.r. azi dimineaţă) sperăm că vor trece toate autovehiculele, dar este greu, în 24 de ore se lucrează cu peste 1.000 de camioane”, ne-a declarat Ioan Handra, şeful Inspectoratului Poliţiei de Frontieră.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro