Stire

De astăzi, Garda Financiară are un nou comisar-şef

20.03.2008 ⋅ 0 comentarii

Damian Tănăsescu este, de azi, şef al Gărzii Financiare Arad. Fostul comisar-şef        de Olt va prelua frâiele instituţiei de la Sorin Cirţi trimis, la rândul său, să preia conducerea de la Gorj.

Decizia prin care un număr de 20 de comisari-şefi din ţară au fost mutaţi din instituţiile pe care le conduceau în funcţii similare din alte judeţe aparţine ministrului Finanţelor, Varujan Vosganian şi vizează, oficial, îmbunătăţirea activităţii Gărzii Financiare.

Motivaţii ale deciziei

Conform comunicatului remis ieri presei de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reiese că, „această decizie vine în sprijinul îndeplinirii obiectivelor asumate în strategia de optimizare a managementului structurilor ANAF şi vizează eficientizarea acestui management în judeţele unde nu au fost atinşi toţi indicatorii de performanţă”.

Referitor la schimbările din teritoriu, Daniel Chiţoiu, preşedintele ANAF, face următoarele precizări: „Aceste mutări nu trebuiesc interpretate drept sancţiuni disciplinare. Ideea a fost ca, atât angajaţii cât şi activitatea propriu-zisă, să beneficieze de expertiza celor mai buni. Cei care au avut rezultate excelente pe plan local au fost trimişi să identifice şi să elimine eventualele disfuncţionalităţi din judeţele cu performanţe ceva mai scăzute. Am mers pe sistemul utilizat şi de celelalte administraţii financiare care îşi detaşează, pe principiul rotaţiei, cei mai buni oameni în regiunile unde e necesară îmbunătăţirea managementului. Cei schimbaţi prin rotaţie vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi până acum”.

Despre Damian Tănăsescu

Primele declaraţii oficiale pe care noul comisar-şef al Gărzii Financiare Arad le-a furnizat ziarului nostru sunt:

– Cine este Damian Tănăsescu?

– Sunt oltean get-beget, am 53 de ani, sunt căsătorit şi am doi copii mari. Am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, la finanţe-contabilitate.

– De câtă vreme sunteţi angajat al Gărzii Financiare?

– De la înfiinţare. Timp de 11 ani am ocupat funcţia de comisar-şef adjunct şi de şase ani sunt comisar-şef al Gărzii Financiare Olt.

– Cum vă afectează mutarea la Arad?

– Profesional, voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a îmbunătăţi activitatea instituţiei. Desigur, pe plan personal, este o schimbare destul de dificilă, însă decizia e decizie şi trebuie respectată.

– Cum comentaţi această decizie a ministrului Finanţelor? Are conotaţii politice sau nu?

– Îmi permit să nu comentez pe marginea ei. Nu exclud posibilitatea că la baza ei să fie politicul, însă exis-tă posibilitatea să greşesc făcând afirmaţii în acest sens, aşadar, nu-mi rămâne decât să o respect.

– Cunoaşteţi specificul economic al zonei pe care urmează să o coordonaţi?

– Ca idee, da. Desigur, voi afla mai multe informaţii în timp, după ce voi prelua instituţia, cu toate realiză-rile şi neajunsurile ei. Cunosc domeniile de activitate din Arad şi potenţialul economic, însă informaţiile certe diferă mult de la o zonă la alta. Îmi cunosc puterea de muncă şi ştiu că voi face multe pentru Arad. Însă sunt un om normal, nu un Mafalda, prin urmare nu pot să le ştiu pe toate.

– Ce aţi dori să schimbaţi odată cu instalarea dumneavoastră ca şi comisar - şef al Gărzii Financiare Arad?

– Nu cred că poate fi vorba despre a schimba ceva. În primul rând, voi prelua funcţia de comisar-şef şi voi efectua o analiză a activităţii instituţiei. Abia după aceste etape preliminare voi putea lua măsuri privind schimbările despre care vorbim. Totuşi, nu le-aş numi schimbări, voi îmbunătăţi activitatea Gărzii Financiare Arad acolo unde va fi nevoie, dar, în primul rând, e nevoie de mai multe informaţii şi trebuie să mă acomodez la Arad.

 

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Monica Tulcan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro