Circul Acquatico Bellucci a poposit pentru câteva zile şi în oraşul nostru. Au prezentat un spectacol nou, impresionant care a lăsat publicul fără respiraţie, puştii de toate vârstele fiind uimiţi de numerele prezentate de actorii circului, dar mai ales de piesa „Piraţii în căutarea fericirii fără sfârşit”. Dar nimeni nu se întreabă despre viaţa din spatele scenei.

Circul a luat fiinţă în anul 1800 la iniţiativa lui Emilio Bellucci, componenţa acestuia schimbându-se de-a lungul timpului. Iată cine sunt cei care preţ de cinci zile ne-au prezentat noile lor spectacole: Jarold Niemen (a prezentat jonglerii cu bastoane şi un număr de hula-hop cu prietena sa), Jennifer Medini (hula-hop, trapez şi jonglerii cu picioarele cu capul în jos), Raffaele Rizzo şi prietena sa Elisa Magni (clovn şi improvizaţie), Sandy Medini (trapezistă şi verticalistă), Cesar Pindo (omul de gumă) şi Ady Hudescu (vioară). Cine sunt aceşti oameni, cum trăiesc ei, ce eforturi şi compromisuri fac pentru a da tot ce au mai bun din ei, într-un cuvânt care e povestea lor, în continuare.

Puţini sunt cei care se întreabă şi cine sunt cei care fac ca lumea circului să pară atât de minunată, cum reuşesc acrobaţii să sfideze legile gravitaţiei sau cum pot actorii să realizeze un spectacol atât de bun cu animale considerate periculoase, asumându-şi anumite riscuri. În spatele unor numere senzaţionale şi a unui spectacol inedit şi bine pus în scenă se ascunde adevărata viaţă a acelor oameni care pun suflet şi îşi sacrifică mulţi ani pentru a încânta preţ de câteva ore un public dornic de senzaţii tari.

Născuţi în această lume

De fapt întrebarea cea mai corectă ar fi: ce anume se întâmplă în spatele cortinei în orele lungi de muncă şi antrenamente? Echipa circului a declarat la unison că, „dincolo de cortină, noi suntem oameni obişnuiţi. Singura diferenţă e că timp liber avem foarte puţin deoarece nouă luni pe an suntem în turnee, iar trei luni pregătim spectacolul pentru anul următor. Muncim multe ore pe zi şi facem destule sacrificii pentru a atinge performanţele dorite, dar puţini sunt cei care ştiu că acele două ore de spectacol înseamnă mii de ore de antrenament. Dar chiar dacă e greu o facem cu pasiune şi din plăcere. În rest suntem oameni la fel ca ceilalţi, ne place să citim, să ascultăm muzică, să călătorim...”.

Majoritatea actorilor circului au terminat Şcoala de Circ de la Verona, fiind născuţi în acest mediu, câteva excepţii existând şi printre ei: prezentatorul spectacolului este de meserie avocat, iar cei doi clovni care aduc zâmbetul pe buze au fost artişti de stradă. „Ne-am născut şi am crescut în acest mediu, nu e uşor dar o facem din pasiune căci orice muncă e grea. Ne-am obişnuit cu ritmul ăsta de viaţă şi tot timpul suntem în priză, învăţăm să facem de toate. Astfel că la un moment dat oricum te adaptezi la această viaţă şi la orice situaţie care apare, la fel ca în viaţa de zi cu zi. Asta am vrut să facem şi atâta timp cât avem posibilitatea, vom continua ce am început”, au declarat actorii circului.

Dar cum reuşesc să împace viaţa profesională cu cea de familie având în vedere că dispun de foarte puţin timp liber, iar mare parte din an sunt tot în turnee? Sigur că nu le este nici lor uşor: comunică cu familia telefonic aproape zilnic, iar viaţa personală o au formată deja având în vedere că au parteneri tot persoane ca ei; copiii sunt crescuţi în acest mediu şi le calcă pe urme părinţilor, iar atunci când au câteva zile libere preferă să le petreacă în sânul familiei, asta chiar dacă, „noi aici trăim ca o familie. Circul este a doua noastră familie.”

E greu, dar merg mai departe

Dacă s-au gândit vreodată din diferite motive să lase deoparte această lume şi să facă altceva? Nici vorbă, având în vedere că sunt crescuţi în acest mediu, nici măcar momentele în care intrau în panică pentru că nu le reuşea un număr nu i-a împiedicat să persevereze. De ce? Pentru că, „nu am face altceva dacă am terminat această şcoală. Şi ne-ar fi greu să o luăm de la început având în vedere că asta e ceea ce ne place să facem. Dacă ar fi vreodată să trebuiască să o luăm de la capăt sau nu am mai putea face ceea ce facem am alege tot o meseerie în care să fim activi, să călătorim deoarece nu putem sta locului, cum ar fi teatru având în vedere că avem experienţă.”

Dar asta nu înseamnă că nu a avut fiecare momente în care a clacat, în care dorul de familie şi-a spus cuvântul sau în care greutăţile întâmpinate au fost mai presus de pasiune. Dar, ajutându-se între ei au reuşit să treacă peste aceste momente şi să meargă mai departe. „Cea mai grea perioadă e cea în care trebuie să pregătim noul spectacol. După un turneu lung, urmează antrenamentele iar perioada e scurtă. Cel mai greu e să faci coregrafia, să alegi negativul, să gândeşti ceea ce ar vrea publicul să vadă”, au precizat actorii circului.

Miraţi şi şocaţi de ceea ce presupune această meserie primejdioasă, am încheiat discuţia noastră cu actorii circului. După ce am ascultat poveştile lor, vedem cu alţi ochi această lume magică şi plină de suspans. Nu îi mai numim simpli circari, ci actori în adevăratul sens al cuvântului, oameni care îşi joacă propria lor viaţă pentru un spectacol de succes.

Sursa: Glasul Aradului