Stire

C?inii latră, parcarea răm?ne

17.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Nimic nu s-a schimbat în parcarea fără acte a Universităţii Aurel Vlaicu de la sesizarea noastră din 11 aprilie şi până azi. Touaregul Lizicăi Mihuţ tronează, în continuare, nestingherit în faţa porţii instituţiei de învăţământ superior, sfidând concitadinii de rând de la înălţimea cu care a fost înzestrat. Portarul cel zelos îl păzeşte cu sfinţenie şi ne urmăreşte plin de interes când fotografiem „moşia”. Autorităţile locale îşi văd şi ele, cuminţi, de treburi, lăsând pradă uitării povestea vestitei parcări, iar Poliţia Rutieră nu are treabă cu parcările.

Nimic nou… în parcare

Pe 11 aprilie, Adrian Lile, şeful de la Poliţia Rutieră, ne informa că parcările nu reprezintă domeniul instituţiei pe care o conduce, ci al Primăriei Municipiului. Domnia sa mai sublinia, la vremea respectivă, că rutieriştii nu amendează decât şoferii care parchează pe porţiunea de interzis. Între timp am aflat de la primarul Gheorghe Falcă despre lipsa oricărui document care să ateste dreptul Universităţii Aurel Vlaicu de a folosi parcarea în mod gratuit. Totuşi, Touaregul „se lăfăie” în continuare pe un loc al cărui statut nu-l cunoaşte nimeni iar „piloşii” sunt parcaţi bine-merci acolo unde-i lăsaserăm în urmă cu câteva zile. Mai mult, un nou mijloc de locomoţie, o bicicletă legată de stâlpul cu „excepţie” tinde să revoluţioneze tendinţele din zonă.  În încercarea de a afla ce măsuri au luat între timp instituţiile abilitate, ştiind că „e ceva putred în Universitate”, am reluat legătura cu mai-marii acestora.

Primăria n-a făcut nimic

Conform afirmaţiilor lui Gheorghe Falcă, „nu s-au luat măsuri la Primărie şi nu ştiu dacă se vor lua în viitor”. Aşadar, linişte la comisiile care ar fi trebuit să clarifice statutul parcării de la Universitatea Aurel Vlaicu acum multă vreme.

Nu e competenţa Poliţiei Rutiere

Nici Poliţia Rutieră nu i-a sancţionat pe angajaţii care parchează pe locurile de la Universitate. Adrian Lile, şeful serviciului Rutier, e de părere că: „Primăria trebuie să pună indicatoare de interzicere a parcării şi atunci este de competenţa noastră să le aplicăm amenzi celor care parchează acolo. Repet, nu Serviciul Rutier trebuie să ia măsuri la parcări. Agenţii îi amendează numai pe şoferii care parchează la semnul de interzis, dar mai nou, nici asta nu mai apucă să facă, pentru că sunt toţi mobilizaţi la dirijarea circulaţiei în oraş, din cauza lucrărilor care se fac”.

Nu e o conspiraţie

Faptul că soţia şefului de la Rutier, Ramona Lile, este cadru didactic la Universitatea Aurel Vlaicu nu are, conform spuselor soţului, vreo legătură cu lipsa de reacţie a rutieriştilor legată de vestita parcare. „Să fie clar: nu eu am făcut-o profesoară. Şi-a urmat studiile, ca orice om şi are dreptul să fie angajată la Universitate. Cine are vreo nelămurire în această problemă, îl invit să facă o reclamaţie”, arată Adrian Lile.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Monica Tulcan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro