Stire

Carnagiu la Vinga

23.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Tragedie pe DN 69. Trei persoane au fost strivite după ce autoturismul în care se aflau a fost pur şi simplu zdrobit de un TIR.

Cumplitul accident s-a petrecut ieri în localitatea Vinga. Şoseaua era umedă iar şoferul TIR-ului spune că a încercat să evite autoturismul însă nu a reuşit din cauza carosabilului nefavorabil. „Am vrut să încetinesc că ştiam că e curbă, dar TIR-ul s-a tot dus. Roţile patinau şi am vrut să mă arunc în şanţ ca să nu lovesc maşinile. Două autoturisme m-au evitat, dar pe asta am agăţat-o”, declară, încă şocat, şoferul TIR-ului.

Autoturismul a fost târât până într-un şanţ de pe marginea drumului. Cu greu a fost scos de sub roţile TIR-ului, de o macara care se afla în zonă. Dar nimeni nu îşi mai putea da seama de forma sau marca maşinii. Aceasta era pur şi simplu zdrobită. Poliţiştii nu au mai reuşit să găsească nici măcar plăcuţele de înmatriculare.

Pompierii s-au chinuit timp de peste o oră până când au reuşit să taie autoturismul strivit. Medicii de pe ambulanţă aşteptau, pregătiţi, ca trupurile celor trei persoane să fie scoase la suprafaţă. Sperau ca toţi cei prezenţi să fie încă în viaţă. Însă cumplitul tablou ce a fost scos la iveală după ce fiarele contorsionate au fost date la o parte, nici nu poate fi descris în cuvinte. „Ne-am băgat imediat sub maşină dar nu mai aveam ce face. Probabil că victimele au decedat instantaneu pentru că erau presate pur şi simplu”, declară Camelia Jucu, medic pe Ambulanţă.

Cu toate acestea, medicii de pe ambulanţă au fugit spre cele trei victime, căutându-le pulsul. În zadar însă. Bărbatul şi cele două femei nu mai erau în viaţă. Fata de pe bancheta din spate „povestea” parcă, prin poziţia corpului, clipele cumplite prin care trecuse. Aceasta era ghemuită şi cu mâinile încrucişate. Ca şi cum s-ar fi rugat să nu li se întâmple nimic rău. Însă destinul nu a fost de partea lor.

Poliţiştii efectuează acum cercetări pentru a afla identitatea celor trei victime dar şi pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs cumplita tragedie.

Acesta însă nu este primul accident grav, petrecut în această zonă. Cei care stau în apropiere spun că, din cauza TIR-urilor ccare circulă cu viteză prea mare dar şi a curbei deosebit de periculoase, aproape zilnic are loc câte un accident. „Am auzit o bubuitură puternică şi când am ieşit afară, în faţa casei era TIR-ul. Apoi am văzut că sub el este o maşină. Vai, că tremură inima în mine de fiecare dată când aud câte un zgomot. Că pe aici TIR-urile circulă cu viteză mare şi nu mai reuşesc să ia curba. Se opresc în şanţ. Dacă nu zilnic, o dată la două zile, aici e câte un accident”, ne spune Maria Neaga, o localnică.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro