Cifrele nu iartă: Gheorghe Falcă şi-a zdrobit adversarii
03.06.2008 ⋅ 0 comentarii
Ieri, Biroul Electoral Municipal Arad a finalizat centralizarea oficială a rezultatelor alegerilor în municipiul Arad. Ceea ce duminică noaptea se contura, a apărut evident în limbajul sec şi nemilos al cifrelor: candidatul PD-L, Gheorghe Falcă, şi-a zdrobit efectiv adversarii din cursa pentru Primărie.
Diferenţa imensă în voturi valabil exprimate între Falcă şi al doilea clasat, Tiberiu Dekany, care s-a accentuat faţă de ceilalţi contracandidaţi, a demonstrat că, măcar prin prisma opiniei arădenilor care s-au prezentat duminică la vot, Gheorghe Falcă nu a avut un adversar serios.
Conform datelor oficiale, în Arad s-au prezentat la vot pentru alegerea primarului 60.620 dintre cei 158.975 alegători înscrişi pe liste. Dintre aceştia, 40.417 au votat pentru Gheorghe Falcă, adică 66,67 %, 6.155 au votat pentru Tiberiu Dekany (9,3 %), 3.913 pentru Dorel Popa (6,45 %), 3.572 pentru Dorel Căprar (5,89 %), 2.889 pentru Levente Bognar (4,76 %), 1.122 pentru Valentin Paul Neamţ (1,85 %), ceilalţi candidaţi obţinând sub 1.000 voturi.
Pentru Consiliul Local Municipal, scorul PD-L a fost de asemenea unul foarte bun. Partidul a obţinut 32.618 voturi din cele 59.304 valabil exprimate (55 %), fiind urmat de PNL, cu 6.414 voturi (10,82 %), UDMR, cu 5.092 voturi (8,59 %), PSD, cu 4.366 voturi (7,36 %), PC, cu 3.076 voturi (5,19 %), PRM, cu 2.021 voturi (3,41 %), Uniunea Pensionarilor şi Solidarităţii Sociale, cu 1.485 voturi (2,5%), celelalte formaţiuni având sub 1.000 voturi.
În Consiliul Local Municipal au pătruns, depăşind pragul electoral, PD-L, PSD, UDMR, PNL şi PC.
După împărţirea mandatelor, ţinând cont şi de redistribuire, acestea au fost repartizate astfel: PD-L – 15, PNL – 3, PSD şi UDMR – câte 2 şi PC – 1.
Pe aceste locuri, s-au calificat drept consilieri locali următorii:
PD-L: Adrian Niţu, Traian Igaş, Florin Manta, Geanina Pistru, Dacian Ţolea, Ovidiu Marian, Marius Ozarchevici, Traian Vlaicu, Ovidiu Moşneag, Ştefan Tabuia, Gheorghe Huţiu, Ovidiu Bonca, Bruno Biringher, Florin Didilescu şi Dimitrie Maxim
PNL-PNŢCD: Tiberiu Dekany, Cristian Moisescu şi Claudiu Cristea
PSD: Dorel Căprar şi Teodora Hotăran
UDMR: Bognar Levente şi Toth Czaba
PC: Dorel Popa
Situaţia se va schimba în prima şedinţă CLM, când vor fi aleşi cei doi viceprimari. Citiţi mâine cine sunt favoriţii la fotoliul de viceprimar şi cine le va lua locul în consiliu.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sorin_Trocan ⋅